Mihai Stoica, sincer după ce FCSB a pierdut două puncte cu Viitorul: „Ne-am împiedicat singuri!”

header image

FCSB a pierdut două puncte mari în cursa pentru titlu, după 2-2 cu Viitorul, iar Mihai Stoica n-a mai dat vina pe arbitrajul lui Istvan Kovacs, după ce roș-albaștrii au condus cu 2-1.

MM și-a adus aminte de eșecul cu FCSB, scor 0-2, meci arbitrat tot de Istvan Kovacs. Oficialul de la FCSB susține că a vorbit degeaba după erorile de arbitraj, dar adminte că echipa „s-a împiedicat singură” la Ovidiu, ratând șansa să se distanțeze de rivala CFR Cluj. Campioana României merge tot mai bine sub comanda lui Edi Iordănescu șia luat toate punctele și cu Sepsi, deși jocul ardelenilor n-a fost unul convingător, așa cum a recunoscut și tehnicianul care l-a înlocuit pe Dan Petrescu.

FCSB rămâne pe primul loc în clasamentul Ligii 1, cu 38 de puncte, însă păstrează o distanță de doar un punct față de rivala CFR Cluj, aflată pe locul secund. FCSB a fost condusă la pauza meciului cu Viitorul, după penalty-ul transformat de Cosmin Matei. Echipa lui Toni Petrea a revenit după pauză, dar s-a văzut egalată după șutul deviat al lui Ely Fernandes.

Reacția lui Mihai Stoica, după Viitorul – FCSB 2-2: „Ne-am împiedicat singuri!”

„Am constatat că unii așteptau de la mine o remarcă la adresa arbitrajului.

De ce n-am spus/scris nimic?

1. Am spus după meciul cu CFR și am spus degeaba. Așa cum am făcut-o după multe meciuri în care arbitrul despre care înțeleg că de ani de zile e rezident în Cluj ne-a dezavantajat (e opinia mea, se pare că nu și cea a CCA, dacă e delegat cu fervoare la meciurile noastre).

2. I-am întors pe Viitorul de la 0-1 și nu părea să ne împiedice Kovacs să câștigăm. Ne-am împiedicat singuri.

3. N-am avut chef”, a scris Mihai Stoica, pe Facebook.

Istvan Kovacs a fost ajutat la cele două tușe de asistenții Vasile Marinescu și Valentin Avram.

FCSB Kovacs mihai stoica stoica Stoica arbitru Stoica FCSB