Mihai Rotaru i-a decis viitorul lui Ivan Mamut! Ce se întâmplă cu atacantul Universității Craiova: „Vrem să luăm campionatul!”

header image

Mihai Rotaru, patronul Universității Craiova, a anunțat că își dorește ca, în acest sezon, titlul să vină în Bănie, astfel că l-a achiziționat definitiv pe atacantul Ivan Mamut (23 de ani).

Ivan Mamut a fost împrumutat de Universitatea Craiova, în toamna anului trecut, de la Inter Zapresic.

Universitatea Craiova se află pe locul 2 din Liga 1, cu 33 de puncte obținute, după 16 meciuri jucate.

Mihai Rotaru i-a decis viitorul lui Ivan Mamut

Patornul Universității Craiova susține că a activat opțiunea prin care i se prelungește contractul lui Ivan Mamut pentru următorii patru ani. Acesta spune că i-au plăcut prestațiile atacantului croat și că, în acest sezon, plănuiește să aducă titlul la Craiova.

„Credem în Mamut, are calitate, dă totul, i-am activat opțiunea, a semnat pe patru ani. A avut ocazii, nu i-au intrat.

De plecat, nu suntem în discuții. Vrem să facem tot posibilul să luăm campionatul, anul trecut am avut o mână pe cupă. Încercăm să aducem cel mult trei jucători, cu unul suntem foarte aproape”, a declarat Mihai Rotaru, pentru Digi Sport.

Marcel Popescu, despre o posibilă luptă între Șumudică și Reghecampf pentru Universitatea Craiova

Marius Șumudică și Laurențiu Reghecampf sunt liber de contract, iar Marcel Popescu, managerul general al Universității Craiova, recunoaște că cei doi antrenori români sunt interesanți.

Deși îi apreciază pe cei doi antrenori, Marcel Popescu susține că aceștia nu sunt aproape de banca tehnică a oltenilor. Oficialul formației din Bănie anunță că Universitatea nu se grăbește să-și pună antrenor principal, însă peste o lună, în funcție de rezultate, este posibil ca un nou tehnician să vină pe banca tehnică.

„Șumi și Reghe sunt antrenori interesanți. Nu știu care e mai aproape de Craiova, că nu știu unde au domiciliu. Cred că pe niciunul nu îl leagă ceva de Universitatea Craiova, iar ăsta e un club la care trebuie să mergi cu patimă. Ei au patimă pentru meserie. Nu ne grăbim să facem o schimbare. Discutăm lucrurile astea peste o lună, în funcție de rezultate. Nouă ne trebuie liniște acum”, a spus Marcel Popescu, la ProSport Live.

craiova fotbal ivan mamut liga 1 mihai rotaru