Mihai Goțiu, la DNA! Anchetă într-un dosar privind tăierile ilegale de păduri

header image

Fost senator USR, Mihai Goțiu va fi audiat de procurorii anticorupție! Goțiu spune că urmează să răspundă la DNA Târgu Mureş, în calitate de martor, cu privire la tăierile ilegale de păduri din Munţii Gurghiului, dosar aflat în lucru pe masa anchetatorilor.

Într-o postare anterioară pe Facebook, fostul senator preciza că a fost sunat de la DNA Târgu Mureş şi că urmează să spună ce știe „în dosarul tăierilor ilegale de păduri” din Munţii Gurghiului.

Sesizarea penală, depusă chiar de Mihai Goțiu

Joi voi fi audiat la DNA în acest dosar, investigaţia fiind deschisă în urma sesizării penale pe care am depus-o la sfârşitul anului trecut şi care are la bază o documentare de peste doi ani a tăierilor ilegale de păduri din judeţul Mureş”, a scris Mihai Goţiu pe Facebook.

Fostul senator USR precizează că acesta este „unul dintre cazurile pe care le urmăresc încă din 2018, când am depus primele interpelări şi sesizări oficiale legate de tăierile de păduri de pe raza Direcţiei Silvice Mureş, şi în care, anul trecut, am făcut mai multe documentări pe teren”.

Goțiu arată că au fost declanșate anchete de către Corpul de Control al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Garda Forestieră şi Romsilva, „dar sancţiunile date sunt derizorii, iar o parte a rezultatelor controalelor au fost muşamalizate. Între timp, un angajat al Romsilva, în spatele căruia se încerca mutarea întregii responsabilităţi, s-a sinucis (varianta oficială), iar altul a avut, la rândul lui, o tentativă de sinucidere”.

Astfel, Mihai Goțiu arată că la sfârşitul anului trecut a sesizat direct procurorii anticorupţie şi le-a pus la dispoziţie „aproape 600 de pagini de documentaţie privitoare la tăierile ilegale de păduri din Mureş”. Conform lui, ar exista indicii „mai mult decât rezonabile” pentru săvârşirea de infracţiuni multiple la regimul silvic, abuz în serviciu, neglijenţă în serviciu, fals în acte şi uz de fals, constituire de grup infracţional organizat.

dna infractiuni regimul silvic mihai gotiu mures taieri paduri