Mihai Chirica, primarul Iașului, atacat cu iaurt de Ziua Unirii Principatelor! “Norocul meu este că…” / VIDEO

header image

Mihai Chirica, primarul municipiului Iași, a fost atacat de un protestatar cu iaurt, în Piața Unirii, la Ziua Unirii Principatelor Române. Bărbatul a fost preluat de jandarmi, iar edilul a intrat într-un hotel pentru a se spăla.

Potrivit bzi.ro, în timp ce purta un dialog cu mai mulți cetățeni, un protestatar a aruncat cu iaurt în Mihai Chirica, primarul orașului Iași. Bărbatul a fost ridicat imediat de jandarmii prezenți în zonă.

Norocul meu este că nu am intoleranță la lactoză, ca să fac o glumă. Îmi pare rău de acest incident. Îi înțeleg frustrarea și nu îi voi face plângere penală. Am înțeles că nemulțumirea lui mergea mai sus, spre președinție”, a spus Mihai Chirica la scurt timp după incident.

Ce a anunțat Mihai Chirica înainte de eveniment

În cursul zilei de vineri, Mihai Chirica a precizat că pe 24 ianuarie nu vor fi organizate evenimente ca în anii anteriori.

Pe 24 ianuarie, Zi Naţională, organizăm un eveniment foarte restrâns, mai mult depuneri de coroane care le vom face la statuia lui Alexandru Ioan Cuza începând cu orele 13.00. După care o depunere de jerbe la mormântul lui Alexandru Ioan Cuza de la Mănăstirea Trei Ierarhi. Nu vor fi discursuri, nu va fi parada militară, nu va fi din păcate nici hora unirii, din cauza pandemiei. Sperăm că la anul să recuperăm aceste neajunsuri. Până la această dată nu avem nicio informaţie că ar veni vreun demnitar din Parlamentul României. În afară parlamentarilor de Iaşi care vor fi şi alţi parlamentari siguri, pe care îi aşteptăm cu drag, în rest nu avem nicio informaţie.

Anul trecut se dădeau pachete, eveniment frumos în cinstea Armatei Romane, dar anul acesta nu se va da niciun fel de pachet din cauza pandemiei. E o manifestare care vine în acelaşi circuit că în anul 2020, când nu am reuşit să facem aproape nimic, dar nu am uitat de importanta fiecărei zile importantă pentru noi moldovenii sau romanii. Avem un mesaj pe care l-a transmis preşedintele Academiei Romane, preşedintele României. Aşteptăm şi de la premierul României un mesaj video pe care le vom posta cu această ocazie. Nu sunt permise grupuri mai mari de 6 persoane în Piaţa Unirii. Ci doar în mod organizat, cu mască.

Aș vrea să vedem stabilizată această stare în care am intrat de astăzi, de scenariu verde, practic numărul de infectări a scăzut simțitor, asta nu înseamnă că ne relaxăm în vreun fel. Nu o facem, pentru că putem să ne reinfectăm imediat după, motiv pentru care am sfătuit pe toți ieșenii să rămână în continuare în case, că boala nu a trecut și sigur puțin mai relaxat am putea spune în sectorul comercial, care poate să funcționeze mult mai bine, decât a făcut-o până în momentul de față. Așteptăm stabilizarea acestei noi stări în care ne aflăm, după care vom vedea în Comitetul Local pentru Situații de Urgență ce măsuri putem lua pentru relaxarea stării pe care am anunțat-o astăzi”, a declarat Mihai Chirica, primarul Municipiului Iași.

mihai chirica prima iasi protest iasi Ziua Unirii Principatelor