„Mi-am propus să înscriu încă de la începutul sezonului!”. Cătălin Itu, exuberant după reușita din CFR Cluj – FC Viitorul

header image

CFR Cluj a reușit să se impună, 2-1, în fața constănțenilor de la FC Viitorul, în etapa 21 a Ligii 1. La finalul meciului, Cătălin Itu, unul dintre marcatorii campioanei României, s-a declarat foarte fericit de reușita sa.

Pentru gazde, au marcat Cătălin Itu și Ovidiu Hoban. De cealaltă parte, unicul gol al oaspeților a fost înscris de Alin Dobrosavlevici.

În urma acestui meci, CFR Cluj se situează pe locul 2 din Liga 1, cu 47 de puncte obținute. Iar FC Viitorul se află pe locul 9, cu 25 de puncte.

Cătălin Itu, exuberant după reușita din CFR Cluj – FC Viitorul

Tânărul jucător susține că și-a propus să înscrie încă de începutul sezonului și este fericit că a reușit să o facă în meciul cu FC Viitorul. Însă, obiectivul principal este acela de a reveni pe primul loc din Liga 1, acolo unde, în prezent, se află FCSB.

,,Sunt foarte fericit că am reușit să marchez, mă bucur și pentru Ovi și pentru colegii mei pentru că am făcut acest pas înainte. Fiecare jucător greșește, se mai întâmplă, Cristi muncește bine și va fi bine în continuare.

Mi-am propus să înscriu încă de la începutul sezonului, sunt fericit că am marcat, a fost o încărcătură mare pentru mine. Noi suntem interesați să muncim cât mai mult, să adunăm puncte și să trecem din nou pe locul 1, unde am fost în ultimele trei sezoane. Echipa noastră are multe calități și multă experiență”, a declarat Cătălin Itu, la finalul meciului cu Viitorul.

Edi Iordănescu, laude pentru Ovidiu Hoban, după CFR Cluj – FC Viitorul

Edi Iordănescu a avut numai cuvinte de laudă pentru Ovidiu Hoban. Ajuns la 38 de ani, veteranul celor de la CFR Cluj a salvat echipa din Gruia în duelul cu Viitorul, câștigat de ardeleni cu scorul de 2-1, în ultimele secunde.

„Sunt 21 de zile de când am început campionatul și am reușit cinci victorii și un egal. Din acest punct de vedere, nu putem să fim decât mulțumiți. Am întâlnit o echipă cu o zi în plus de odihnă, dar am meritat victoria. Am avut și momente bune, am controlat jocul până la acel moment care ne-a scuturat puțin. Până atunci, Viitorul nu ne-a pus în pericol, am controlat meciul.

Hoban a avut exprimare de jucător U21. Ovidiu a arătat un devotament incredibil la vârsta lui, un efort deosebit. Mesajul lui a mers și către echipă. Mă bucur și pentru Itu. Este un jucător tânăr, cu potențial, e important pentru echipă. Așa cum și Bălgrădean ne-a scos de atâtea ori, așa și echipa i-a reparat acum greșeala”, a spus Edi Iordănescu, după ce clujenii au rămas la un punct de liderul FCSB.

cfr cluj fotbal itu liga 1 viitorul