Marius Lindvik a obținut prima victorie a sezonului în Cupa Mondială la sărituri cu schiurile, după ce a realizat cel mai bun punctaj la Zakopane. Cum arată clasamentul general la jumătatea ediției 2020-2021

header image

Marius Lindvik (Norvegia) a câștigat azi etapa de Cupă Mondială la sărituri cu schiurile desfășurată la Zakopane (Polonia), pe o trambulină cu dimensiune HS 140. Un alt norvegian, Halvor Egner Granerud, continuă să fie liderul în clasamentul general.

Marius Lindvik a obținut prima victorie a sezonului în Cupa Mondială la sărituri cu schiurile

Etapa de Cupă Mondială de la Zakopane a marcat practic jumătatea sezonului, pentru că a reprezentat a 14-a etapă din cele 28 programate în total. Și în cele din urmă a fost o competiție în care au ieșit în prim-plan oameni aflați în afara Top 5 în clasamanetul general.

Halvor Egner Granerud a fost omul care a dominat până acum Cupa Mondială, dar un alt norvegian s-a evidențiat în Polonia, este vorba despre Marius Lindvik. După prima manșă, vikingul a fost doar al doilea, după un zbor de 135 de metri, cu care a obținut 143,7 puncte. A fost și cea mai lungă săritură a primie zile, dar stilul nu i-a convins pe arbitri. Anze Lanisek a câștigat prima manșă cu o săritură de 133,5 metri, pentru care a obținut 145 de puncte.

În manșa secundă, Marius Lindvik a sărit 145,5 metri, suficient pentru a obține prima victorie a sezonului în Cupa Mondială și a treia din carieră. El a adunat un total de 296.5 puncte după cele două zboruri. Anze Lanisek a fost nevoit să se mulțumească la final cu locul 2, după ce în a doua manșă a sărit 143,5 metri, iar în total a avut 294.2 puncte. Pe locul 3 a terminat un alt norvegian, Robert Johansson – 292.9 puncte.

Halvor Egner Granerud a avut cel mai bun rezultat în calificări, dar în concurs nu a reușit să se ridice la înălțimea evoluțiilor de până acum. El a terminat doar pe locul 23, cea mai slabă clasare a sezonului, dar continuă să fie lider detașat în Cupa Mondială. Nici ceilalți rivali nu au prins o zi grozavă, germanul Eisenbichler terminând pe locul 8, iar polonezul Stoch, pe locul 8.

Clasament general Cupa Mondială (după 14 etape din 28):

Halvor Egner Granerud (Norvegia) 956 puncte

Markus Eisenbichler (Germania) 716

Kamil Stoch (Polonia) 646

Dawid Kubacki (Polonia) 489

Piotr Zyla (Polonia) 469

cupa mondiala Halvor Egner Granerud marius lindvik polonia sarituri cu schiurile zakopane