Marius Croitoru, categoric în privința plecării lui Olimpiu Moruțan în fotbalul arab: „Financiar va fi un câştig imens pentru el, dar valoric, nu!”

header image

Marius Croitoru, fostul antrenor al lui Olimpiu Moruțan la FC Botoșani, a vorbit despre posibilul transfer al tânărului jucător în zona arabă și susține că nu este momentul potrivit ca acesta să meargă în fotbalul din Golf.

Olimpiu Moruțan (21 de ani) a fost transferat de FCSB, în vara lui 2018, de la FC Botoșani pentru 700.000 de euro. Tânărul jucător mai are contract până în 2023 cu formația bucureșteană.

FCSB se află pe primul loc din Liga 1, cu 34 de puncte obținute, după 15 meciuri jucate.

Marius Croitoru, categoric în privința plecării lui Olimpiu Moruțan în fotbalul arab

Tehnicianul lui FC Botoșani apreciază foarte mult calitățile fotbalistice ale lui Olimpiu Moruțan și este de părere că nu ar trebui să dea curs ofertei venite din zona arabă, chiar dacă, din punct de vedere financiar, este avantajoasă.

„Tot timpul am avut o impresie foarte bună despre el. Îmi place stilul lui de joc, calităţile lui. Cred că este în cel mai bun moment al carierei, dar valoric nu cred că trebuie să ajungă în acea zonă.

Ok, financiar va fi un câştig imens pentru el, dar valoric, nu cred. Eu cred că Moruţan poate creşte mai mult şi poate ajunge la nivelul lui Man, lui Coman. Moruţan poate fi un jucător de viitor pentru România din punctul meu de vedere”, a declarat Marius Croitoru, pentru Telekom Sport.

Gabi Răduță știe de ce forma lui Olimpiu Moruțan a „explodat”, în ultimul an, la FCSB

Fostul angajat de la Dinamo este de părere că Olimpiu Moruțan și-a arătat calitatea fotbalistică încă din perioada în care se afla la juniorii lui U Cluj. Acesta susține că „explozia” de formă pe care a avut-o, în ultimul an, la FCSB, este datorată de faptul că a primit mai multe minute de joc.

„Merită banii, cu siguranță. E o sumă mare pentru România, dar merită, la ce calități are. Noi, în România, nu știm să ne vindem produsul. A crescut pentru că a jucat mai mult, are calitate. Calitatea a avut-o mereu, de la juniorii Clujului. Înainte juca foarte puțin, nu i se dădeau minute. Trebuia să ai răbdare cu tinerii”, a declarat Gabi Răduță, la ProSport Live.

botosani fcsb marius croitoru morutan transfer