Marius Constantin nu renunţă la lupta pentru titlu: „FCSB ne-a omorât efectiv, dar vrem să fim primii şi vom face totul pentru asta”

header image

Fundaşul Universităţii Craiova, Marius Constantin, spune că, în ciuda părerilor care scot din calculele luptei pentru titlu echipa din Bănie, el şi coechipierii sunt încrezători că pot câştiga acest campionat, chiar dacă au dezamăgit în meciul direct cu FCSB.

Stoperul crede că bătălia pentru prima poziţie se va duce între Craiova, FCSB şi CFR, dar va conta şi „arbitrajul” celorlalte echipe.

„Este părerea celor care cred că nu ne putem bate la titlu, dar noi nu suntem mulţumiţi cu locul 3 sau cu locul 2, vrem să fim primii şi vom face totul pentru asta. Fiecare trebuie să încerce să facă mai mult, iar uniţi vom reuşi.

Şi cu FCSB am avut posesia în prima repriză şi am avut ocazii, iar dacă marcam altul era meciul, dar nu am făcut-o şi după minutul 60 ne-au omorât, efectiv.

Din punctul meu de vedere, lupta pentru titlu se va duce în trei, dar celelalte echipe vor arbitra această luptă şi cu cât îşi fac treaba mai bine cu atât le vor încurca pe cele trei din faţă.

Suntem conştienţi că nu am avut evoluţiile pe care le aşteptaţi, facem totul să reparăm asta, sperăm ca rezultatele bune să vină în urma unor evoluţii bune” a declarat Marius Constantin

Universitatea Craiova s-a întărit în ultima perioadă numai prin aducerea unor preparatori fizici, dar Marius Constantin nu crede că acest lucru va conta în perioada următoare: „Nu cred că noii preparatori îşi pun amprenta aşa de repede, nu au timp, avem un calup de meciuri într-un interval de timp scurt, vor fi mai mult antrenamente de recuperare, cine se va reface mai bine şi va avea prospeţime va avea câştig de cauză”.

„La Giurgiu trebuie să marcăm, ceea ce nu am făcut în ultimul timp”

Universitatea Craiova joacă în etapa a 17-a a Ligii 1 la Giurgiu, cu Astra, luni, de la ora 20:00, iar Marius Constantin spune că principalele atuuri ale gazdelor sunt organizarea defensivă, viteza de pe benzi şi jocul lui Budescu, dar principala problemă a oltenilor a fost lipsa eficienţei, ei nemarcând de şapte reprize.

„Ne aşteaptă un meci dificil, cu o echipă care se organizează bine în defensivă, pleacă bine pe benzi pe contraatac prin cele două aripi, chiar dacă au primit 3 goluri cu FCSB le-au primit târziu, totul s-a rupt la primul gol.

Au nouă jucători sub linia mingii în majoritatea timpului, Mister ne-a spus ce joacă ei şi ce ar trebui să jucăm noi, sperăm să punem în practică, sunt lucruri simple, dar ştiţi cum e, lucrurile cele mai simple sunt cel mai greu de pus în practică.

Budescu este imprevizibil, poate oricând să inventeze ceva, să aibă un şut, o pasă decisivă. Trebuie să avem posesia, să avem ocazii şi să le marcăm, ceea ce nu am făcut în ultimul timp. Nu este neapărat vina atacanţilor sau a mijlocaşilor, e vina echipei, nici noi nu construim din spate, trebuie să fim mai concentraţi de când pornim atacul, nu neapărat numai în faţa porţii” a declarat fundaşul Craiovei.