Marius Șumudică anunță o schimbare de atitudine, după victoria împotriva fostei echipe: „Mi-a zis și Mircea Lucescu! Dacă nu făceam asta, eram departe în carieră”

header image

Marius Șumudică, noul antrenor al lui Rizespor, a obținut „din sufragerie” prima victorie chiar împotriva fostei sale echipe, Gaziantep, scor 3-0.

Rizespor și Gaziantep s-au întâlnitmiercuri, în cadrul etapei cu numărul 20 din prima ligă a Turciei, iar noua echipă a lui Marius Șumudică a învins fosta formație a antrenorului român, la scor de neprezentare.

Marius Șumudică se va deplasa la Rize abia vineri. Acesta a dezvăluit că a pregătit meciul de acasă, iar jucătorii de la Rizespor au fost receptivi în urma ședințelor efectuate prin intermediul apelurilor video.

Marius Șumudică, după Rizespor – Gaziantep 3-0

„De două zile, am pregătit jocul. Sunt în România. Am avut trei ședințe, două pe zoom, una telefonică. Știam ceea ce joacă Gaziantep, era echipa mea, știam punctele forte și cele mai puțin bune și am reușit să câștig. I-am bătut din sufragerie.

Erau foarte încântați. Chiar căpitanul mi-a transmis că trebuie să ajung cât mai repede. Își doreau să lucreze cu mine. Nu vreau să mă laud, dar cu mine Gaziantepul în 28 de meciuri marcase meci de meci. Astăzi nu a marcat și nu a avut nicio ocazie de a marca”,a spus Marius Șumudică, la Digi Sport.

Marius Șumudică anunță o schimbare de atitudine

Antrenorul român a recunoscut că atitudinea vulcanică îl trage în jos în carieră și își dorește să devină mai echilibrat.

„M-am simțit foarte bine la Gaziantep. Sunt un tip exuberant, care mă manifest și nu știu dacă îmi face bine. Voi încerca să devin mai echilibrat. Dacă nu eram așa, cred că eram foarte departe în cariera mea. Mi-au spus nume importante din Turcia, mi-a spus și Mircea Lucescu, care mi-a transmis că echipele mari l-au întrebat despre mine, dar singurul lucru care mă dă înapoi este ceea ce fac după meci. În rest, au spus că sunt cel mai bun antrenor din Turcia.

Va trebui să mă cenzurez, sunt tânăr. Sunt greșelile mele, nu sunt demne de un antrenor care vrea să meargă mai sus în carieră. Încerc să mă schimb, mă voi duce la Rize, încerc să fac lucrurile ca atare și sper să ajung la o echipă mare”, a spus Marius Șumudică.

gaziantep marius sumudica rizespor turcia