Marius Șumudică, a doua piedică pentru campioana Turciei! Rizespor a remizat pe terenul lui Istanbul Bașakșehir

header image

Echipa lui Marius Șumudică a obținut remiza, 1-1, pe terenul lui Istanbul Bașakșehir. Antrenorul român este la al doilea rezultat pozitiv cu campioana Turciei, după victoria obținută cu fosta echipă, Gaziantep, tot pe terenul echipei susținute de Erdogan.

Marius Șumudică nu a plecat în Turcia. S-a temut de cazurile de coronavirus care au afectat noua lui echipă, astfel că a fost nevoit să își amâne debutul pe banca lui Rizespor.

Tot răul spre bine. Românul a obținut o victorie mare, de orgoliu, și la primul meci ca antrenor al lui Rize.Și-a condus echipa prin videochat în succesul cu Gaziantep, 3-0. „I-am bătut din sufragerie”, s-a mândrit antrenorul.

Marius Șumudică, a două piedică pentru campioana Turciei! Rizespor a remizat pe terenul lui Istanbul Bașakșehir

Rize a deschis scorul prin Samu, care a marcat din penalty, în minutul 49. Istanbul BB a egalat în minutul 64 prin șutul lui Mehmet Topal de la 20 de metri, care a fost deviat de apărarea oaspeților.

În decembrie, imediat după scandalul de rasism în care a fost implicat Sebastian Colțescu, la meciul dintre PSG și Bașakșehir, Marius Șumudică a câștigat meciul de pe terenul campioanei Turciei, la cârma lui Gaziantep.

După 20 de etape, Rizespor este pe locul 12, cu 25 de puncte

Rizespor a confirmat azi încă trei jucători infectați cu COVID-19, plus trei dintre angajații clubului.

În total, echipa lui Marius Șumudică are acum opt cazuri de coronavirus în rândul fotbaliștilor, ceea ce înseamnă că turcii au parte de un focar.

Bațakșehir – Rizesport 1-1. ECHIPELE DE START:

BAȘAKȘEHIR (4-1-4-1): Gunok – Rafael, Duarte, Epureanu, Kaldirim – Ozcan, Topal – Crivelli, Kahveci, Turuc – Gullbrandsen
Rezerve: Babacan – Aleksic, Azuduike, Ba, Babacan, Ponck, Sarikaya, Sertel, Tagir, Tekdemir, Ucar
Antrenor: Okan Buruk

RIZESPOR (4-2-3-1): Gorgen – Bulut, Ay, Meriah, Melnjak – Donsah, Durak – Sabo, Erdogan, Michalak – Samu
Rezerve: Cetin – Chatziisaias, Dilaver, Jovancic, Kazmaz, Koc, Ruzgar, Saglam
Antrenor: Marius Șumudică

Arbitru: Umit Ozturk
Stadion: Bașakșehir Fatih Terim

Bașkanii care au vorbit cu Lucescu i-au spus că sunt cel mai bun antrenor din Turcia, în opinia lor. Acum nu trebuie să mai greșesc, va trebui să mă cenzurez, încerc să mă schimb, mă înconjor de oameni care să mă ajute. Sunt tânăr, am 49 de ani, sper să ajung la o echipă mare, simt că pot face lucrul acesta Marius Șumudică

gaziantep istanbul basaksehir marius sumudica rizespor