Marea Britanie se declară dispusă să ajungă la un compromis rezonabil cu UE în ceea ce privește pescuitul

header image

Autoritățile britanice au anunțat luni că sunt dispuse să ajungă la un compromis rezonabil cu Uniunea Europeană referitor la pescuit.

În acest sens, Londra susține că există de ambele părți bunăvoință pentru a se ajunge la un acord referitor la viitoarele relații comerciale dintre Regatul Unit și Blocul comunitar, după cum informează Agerpres.

Anunțul vine în contextul în care în luna ianuarie Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană, iar cele două părți încearcă să ajungă la un acord privind relația comercială după încheierea perioadei de tranziție, pe 31 decembrie.

„Încă există diferenţe, mai sunt unele obstacole de depăşit. Dar cred că există bunăvoinţă de ambele părţi pentru ca lucrurile să avanseze”, a declarat George Eustice, ministrul britanic al Mediului, în cadrul unui interviu acordat postului de televiziune Sky.

Duminică, negociatorul-șef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, a declarat că va continua eforturile pentru ajungerea la un acord comercial între Bruxelles și Londra.

Negocierile dintre cele două părți, în impas

Discuțiile privind un eventual acord comercial au fost blocate, ca urmare a unor disensiuni referitoare la legislația privind ajutoarele de stat și pescuitul. Fără un acord comercial, comerțul dintre Blocul comunitar și Marea Britanie, care se ridică la 1.000 de miliarde de dolari, ar putea fi puternic afectat la începutul lui 2021.

„În privinţa pescuitului, am fost mereu deschişi pentru a avea o abordare rezonabilă, analizând potenţiale acorduri care s-ar putea întinde pe doi-trei ani, de exemplu. Problema va fi cum vor arăta acordurile de împărţire, cât de mult acces vom permite în apele celeilalte părţi şi aceasta este, evident, o discuţie care va avea loc în fiecare an, dar poate exista de asemenea un acord de parteneriat care stabileşte regulile de bază cu privire la modul cum vom lucra în acest domeniu”, a spus George Eustice.

Ultima dispută dintre cele două părți este cea referitoare la statutul Irlandei de Nord, care are graniță terestră cu Irlanda, stat membru al Uniunii Europene. Potrivit Acordului de la Belfast, cunoscut și sub numele de Acordul din Vinerea Mare, semnat în 1998, între Irlanda de Nord și Republica Irlanda nu trebuie să existe o graniță.

Pentru a asigura respectarea acestei prevederi, Acordul Brexit prevede ca Irlanda de Nord să continue să aplice unele dintre regulile comunitare. Dar proiectul de lege prezentat săptămâna aceasta de Marea Britanie ar permite Londrei să ignore aceste reguli comunitare, ceea ce ar însemna că Regatul Unit ar încălca legislația internațională.

brexit diplomatie marea britanie michel barnier ue uniunea europeana