Maia Morgenstern așteaptă informații despre redeschiderea sălilor de teatru: „Noi suntem gata să prezentăm spectacole”

header image

Maia Morgenstern, managerul Teatrului Evreiesc de Stat, a declarat că așteaptă informații cu privire la redeschiderea sălilor de teatru. „Lucrul principal de care am nevoie sunt informaţii coerente. Aşteptăm să fim lămuriţi”, a declarat ea.

„Aşteptăm să fim lămuriţi despre ce este vorba. Aştept să primesc informaţii exacte. (…) Lucrul principal de care am nevoie sunt informaţii coerente – cine numără, cât numără, unde numără, fiindcă în fiecare zi apar alte numere. Aştept să mă lămurească cineva în scris. Noi suntem gata să jucăm, pentru un om, pentru doi. Noi, la Teatrul Evreiesc, am jucat şi cu doi spectatori în sală. Am jucat toată vara pentru câte 30 de spectatori în spaţii în aer liber, în grădină, în parc, acolo unde s-a putut. Noi suntem gata să prezentăm spectacole, dar avem nevoie de informaţii clare.

Sunt tot felul de probleme la care încercăm să facem faţă, să ne pregătim în orice secundă şi să răspundem nevoilor culturale, nevoilor de spectacol, de teatru ale unui public de asemenea înspăimântat, confuz”, a declarat Maia Morgenstern pentru Agerpes.

Teatrul Evreiesc de Stat pregătește „Cele mai frumoase zile ale tinereţii mele”

„Cele mai frumoase zile ale tinereţii mele”, un spectacol pe un text original al Anei Novac, o supravieţuitoare a lagărului de la Auschwitz, care va fi prezentat vineri „ori în online, ori cu sala plină doar 30%”.

Este vorba despre un text original al Anei Novac. Doamna Ana Novac, supravieţuitoare a Holocaustului, care a fost în lagărul de la Auschwitz. Anul acesta se comemorează 75 de ani de la eliberarea lagărului de la Auschwitz. Ea a supravieţuit scriind un jurnal cu informaţii autentice. Regizoarea Liana Ceterchi a gândit acest spectacol pentru timpul acesta. Sunt fragmente, frânturi din jurnalul doamnei Ana Novac”, a spus Maia Morgenstern.

Din distribuţia spectacolului, care va avea premiera pe 16 şi 17 octombrie, fac parte Maia Morgenstern / Katia Pascariu, iar monoloage din jurnal vor fi spuse de Viorica Bantaş, Katia Pascariu, Alexandra Fasolă, Iolanda Covaci / Teodora Toader, Luana Stoica, Natalie Ester.

maia morgenstern spectacole teatrul evreiesc