Lovitură pentru Gaz Metan! Un om din staff-ul lui Dusan Uhrin a câștigat procesul și îi pune pe medieșeni la cheltuieli de zeci de mii de euro | EXCLUSIV

header image

Dragoș Picu (44 de ani), antrenorul de portari din staff-ul lui Dusan Uhrin, a câștigat procesul cu Gaz Metan Mediaș și are de încasat o sumă importantă de bani.

Potrivit surselor ProSport, Camera Națională de Soluționare a Litigiilor din cadrul Federației Române de Fotbal i-a dat dreptate lui Dragoș Picu, iar clubul Gaz Metan Mediaș este obligat să îi plătească tot contractul.

Este vorba despre salariile pe un an, ce însumează nu mai puțin de 36 de mii de euro.

Dragoș Picu a câștigat procesul cu Gaz Metan Mediaș și are de încasat 36.000 de euro

Astfel, Dragoș Picu o pune la cheltuieli pe Gaz Metan Mediaș, echipă antrenată acum de Jorge Costa, după plecarea lui Dusan Uhrin.

„Întrucât clubul pârât a denunțat contractul încheiat cu reclamantul fără justă cauză, Camera reține incidența dispozițiile art. 26 al. 2 din RSA sub sub aspectul drepturilor financiare cuvenite antrenorului.

Astfel, Camera reține că pârâtul datorează reclamantului pentru denunțarea contractului fără justă cauză drepturile financiare aferente perioadei octombrie 2020 – iunie 2021 în cuantum de 22.500 euro net (2.500 euro/ lună x 9 luni)”, se arată în decizia Camerei Naționale de Soluționare a Litigiilor.

Sumelor amintite în decizie li se mai adaugă și alte clauze din contract, legate de chirie și alte cheltuilei, conform documentelor prezentate în exclusivitate de către ProSport.

Dusan Uhrin are de încasat 63.000 de euro

Și Dusan Uhrin a dat în judecată clubuldupă ce a fost demis. Acesta avea un salariu lunar de 7 mii de euro și ar avea de încasat de la Gaz Metan Mediaș nu mai puțin de 63 de mii de euro.

Antrenorul ceh a fost demis după ce ProSport a făcut publică o înregistrare a unei discuții dintre Dusan Uhrin și Valentin Iordănescu, președintele clubului Gaz Metan Mediaș, care încerca să îi impună un jucător, iar pe finalul convorbirii l-a anunțat că vrea să îl dea afară, pe motiv că așa au decis sponsorii.

Dragos Picu dusan uhrin gaz metan gaz metan medias liga 1