Leo Grozavu, prin ochii jucătorilor de la Sepsi. Adevărata față a antrenorului: „E dur!”. Cum privesc ei episodul „Golofca” de la Botoșani | VIDEO

header image

Leo Grozavu, antrenorul în vârstă de 53 de ani al lui Sepsi Sfântu Gheorghe, este foarte apreciat de către elevii săi.

În ciuda evenimentului petrecut în primăvara anului 2017, când antrenorul, pe atunci la FC Botoșani, l-a lovit pe Cătălin Golofca pe banca de rezerve, Leo Grozavu le-a lăsat o impresie foarte bună jucătorilor de la Sepsi.

Claudiu Petrila, mijlocașul în vârstă de 20 de aniîmprumutat de către CFR Cluj la Sepsi Sfântu Gheorghe, a vorbit deschis despre antrenorul său și a dezvăluit că a fost impresionat de Leo Grozavu.

Claudiu Petrila, despre Leo Grozavu

Claudiu Petrila a plecat de la CFR Cluj, unde Dan Petrescu nu s-a prea bazat pe el, și a ajuns la Sepsi Sfântu Gheorghe, unde Leo Grozavu i-a dat încredere și a reușit să înscrie primul său gol la al trelea meci în tricoul covăsnenilor.

Fotbalistul este încântat de ceea ce a găsit la Sfântu Gheorghe și îi este recunoscător antrenorului, dar și omului Leo Grozavu. În ceea ce privește episodul „Golofca”, Claudiu Petrila nu se lasă influențat în vreun fel de scăpările din trecutul lui Leo Grozavu.

„În primul rând, antrenorul îmi dă multă încredere și libertate. Și colegii mă motivează și mă susțin mereu, să iau mingea, să șutez, să driblez, să pasez, să fac tot ce vreau eu.

E dur la antrenamente, cum trebuie să fie. În afară, e un om incredibil, te ajută cu orice ai nevoie.

Da, știu episodul de la Botoșani cu Golofca, dar nici vorbă să îmi fie frică. Dacă îmi văd de treaba mea și muncesc, nu are ce să se întâmple”, a spus Claudiu Petrila, pentru Revista 100% Sport.

VIDEO: Claudiu Petrila, interviul integral

claudiu petrila leo grozavu liga 1 SEPSI SFANTU GHEORGHE