Jucătorii tineri din Liga 1, avertizați. „Am văzut că acestă problemă apare acum! E foarte dificil!” | EXCLUSIV ProSport LIVE

header image

Erik Lincar, fostul fotbalist al Stelei, a ținut să îi avertizeze pe jucătorii tineri din Liga 1.

Fostul antrenor al lui AFC Turris, Erik Lincar, a vorbit pentru ProSport LIVE despre modul în care sunt afectați jucătorii tineri de salariile mari pe care le încasează încă de la vârste fragede și le transmite acestora să se gândească cu ce rămân în momentul în care își pun ghetele-n cui, toate acestea deoarece viața fotbalistului este scurtă.

Erik Lincara dezvăluit că el nu a avut mașină timp de patru ani deoarece nu vedea rostul să investească într-un bolid când el juca în străinătate și a făcut o comparație cu fotbaliștii tineri din ziua de azi care dau 150.000 de euro pe o mașină, deși ei încasează 80-90.000 de euro pe an.

Jucătorii tineri din Liga 1, avertizați de Erik Lincar

„Primul lucru care m-a frapat când am intrat în vestiarul Stelei a fost modestia lui Belodedici. Avea o Dacia și venise din Spania atunci. Mi-am dat seama că e important să te simți tu bine, indiferent câți bani câștigi.

Am văzut că acestă problemă apare acum la jucătorii tineri. Când au niște bani vor să iasă în evidență. Cu un salariu de 80-90.000 de euro pe an își iau mașină de 150.000 de euro.

Viața mea nu s-a schimbat cu nimic, chiar dacă în Grecia câștigam mult mai mult. Eu patru ani nici nu am avut mașină în România, mă plimbam cu taxiul. Ce să fac cu mașina dacă eu nu stau în țară?

Eu mereu m-am gândit la momentul în care o să mă las de fotbal și am vrut să am siguranță, liniște. Am investit în terenuri, în apartamente. Trebuie să te gândești și la viitor pentru că fotbalul se termină. E foarte dificil, sincer. Banii nu îi pui deoparte pentru că ai tendința să iei mereu din ei, trebuie să îi investești”, a spus Erik Lincar pentru ProSport LIVE.

erik lincar miodrag belodedici prosport prosport live video