Joe Biden, primul mesaj pe Twitter ca președinte al SUA: „Nu este timp de pierdut. Mă îndrept spre Biroul Oval, pentru a mă apuca de muncă”

header image

Noul președintele al Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a scris primul mesaj pe contul de Twitter @POTUS, care i-a fost transferat după ce a depus jurământul. Acesta dă asigurări că se apucă de muncă imediat, pentru că nu este timp de pierdut în fața crizelor.

Nu este timp de pierdut, atunci când vine vorba de abordarea crizelor cu care ne confruntăm. De aceea, astăzi (miercuri-n.r.) mă îndrept spre Biroul Oval, pentru a mă apuca de muncă, oferind acțiuni îndrăznețe și ajutor imediat pentru familiile amenicane”, scrie Biden pe contul de Twitter.

Joseph Biden a depus, miercuri, jurământul de învestire în funcţia de preşedinte al Statelor Unite, împreună cu vicepreşedintele Kamala Harris. Astfel, Joseph Biden, în vârstă de 78 de ani, membru al Partidului Democrat, a devenit al 46-lea preşedinte al SUA.

Klaus Iohannis, mesaj de felicitare pentru noii lideri de la Casa Albă. Ce le-a transmis președintelui Joe Biden și vicepreședintelui Kamala Harris

Joseph Biden a depus, miercuri, jurământul de învestire în funcţia de preşedinte al Statelor Unite, împreună cu vicepreşedintele Kamala Harris.

Cu această ocazie, președintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, pe Twitter, un mesaj de felicitare pentru cei doi noi lideri de la Casa Albă.

CTP, despre refuzul lui Donald Trump de a participa la învestirea lui Joe Biden: „Un nou îndemn la violență și încă o lovitură dată democrației”

Cristian Tudor Popescu (CTP) a comentat miercuri, la Digi 24, refuzul lui Donald Trump de a participa la învestirea lui Biden. Gazetarul a spus că fostul președinte Donald Trump pleacă de la Casa Albă ca un „inglorious bastard”, un ticălos neglorios, făcând referire la titlul unui film celebru.

Mai mult, în opinia sa, faptul că a refuzat să fie de față la transferul de putere către succesorul său, Joe Biden, este un îndemn la violență și încă o lovitură dată democrației. Gazetarul spune că Donald Trump nu va dispărea din politica americană.

donald trump joe biden klaus iohannis twitter