Iranul anunță că a fost ținta unui atac informatic de proporții

header image

Un oficial iranian de rang înalt a anunțat joi că o grupare de hackeri a lansat mai multe atacuri informatice de proporții asupra a două instituții guvernamentale săptămâna aceasta.

Abdolghasem Sadeghi, un reprezentant al Organizației pentru Tehnologia Informației de la Teheran, nu a oferit detalii suplimentare, cum ar fi instituțiile vizate de atacul ciberetic sau de eventuale suspiciuni pe care le-ar putea avea autoritățile iraniene referitoare la autorii atacurilor, informează site-ul agenției de presă Reuters.

Oficialul a mai adăugat, în cadrul unei declarații difuzate de televiziunea iraniană de stat, că unele instituții guvernamentale din Iran au blocat accesul la serviciile de internet ca măsură de precauție în urma acestor atacuri informatice.

„Atacurile cibernetice, care au avut loc în cursul zilelor de luni și marți sunt în acest moment investigate de către autorități. Acestea au fost importante și de amploare”, a declarat oficialul de la Teheran.

Iranul este în alertă ca urmare a mai multor atacuri cibernetice din trecut

Iranul este în alertă în legătură cu atacurile cibernetice. Autoritățile de la Teheran susțin că au fost și în trecut ținta unor asemenea operațiuni și au dat vina pentru acestea atât pe Statele Unite, cât și pe alte țări pe care Iranul le consideră ostile.

Mai mulți oficiali americani au declarat în octombrie 2019 că Statele Unite au lansat un atac cibernetic asupra Iranului după un atac cu drone împotriva unor instalații petroliere saudite, atac despre care Statele Unite și Arabia Saudită susțin că ar fi fost lansat de Teheran.

Iranul a negat că ar fi fost implicat în respectivul atac cu drone, dar acesta a fost ulterior revendicat de rebelii houthi din Yemen, grupare susținută de Iran.

La rândul lor, Statele Unite și alte țări occidentale au acuzat Iranul că ar fi încercat să le atace sistemele informatice.

Mai multe surse au declarat în aprilie pentru Reuters că hackerii care lucrează pentru Iran ar fi lansat atacuri vizând conturile de e-mail ale angajaților Organizației Mondiale a Sănătății, acuzații respinse de Teheran.

Tensiunile dintre Teheran și Washington s-au amplificat începând cu 2018, când președintele Statelor Unite, Donald Trump, s-a retras din Acordul nuclear cu Iranul din 2015 și a reintrodus sancțiuni la adresa Teheranului.

atac cibernetic atac informatic hackeri iran statele unite sua