Ionuț Lupescu a dat lovitura și merge în Arabia Saudită! Rivalul lui Răzvan Burleanu va fi director tehnic și este la un pas de Campionatul Mondial

header image

Ionuț Lupescu a dat lovitura din punct de vedere financiar! Fostul mare internațional român va lucra pentru federația din Arabia Saudită, acolo unde va fi director tehnic.

Rivalul lui Răzvan Burleanu a fost ademenit cu un contract excelent și este la un pas să ajungă la Campionatul Mondial din Qatar.

Ionuț Lupescu, director tehnic pentru Arabia Saudită

Conducerea Federaţiei de Fotbal din Arabia Saudită vrea să profite de vasta experienţă pe care Ionuţ Lupescu o are în fotbalul internaţional şi i-au propus acestuia postul de director tehnic, scrie Telekom Sport.

După ce a pierdut în 2018 alegerile pentru șefia FRF, Lupescu a lucrat iar pentru UEFA, acolo unde a coordonat departamentul tehnic al antrenorilor.

Ionuț Lupescu are șanse mari să ajungă cu Arabia Saudită la Mondialul din Qatar, care se va disputa în 2022. Arabii sunt pe locul al doilea, într-o grupă cu Uzbekistan, Singapore, Yemen şi Palestina.

Fostul mare mijlocaș al României a fost contracandidatul lui Răzvan Burleanu la șefia FRF. Actualul președinte al Federației a câştigat alegerile la o diferenţă zdrobitoare. A obținut 168 dintre cele 254 de voturi exprimate (66,1%), în timp ce principalul său contracandidat, Ionuţ Lupescu, a strâns doar 78 de voturi (30,76%).

Ionuț Lupescu regretă că România a ratat calificarea la Euro, după înfrângerea suferită în barajul cu Islanda, scor 1-2: „Fără falsă modestie, mi-am adus și eu aportul să aducem Euro acasă și nu putem să jucăm în fața propriilor suporteri. Ungaria este pe val, premierul a investit foarte mult în sport. Au o politică foarte bună, premierul iubește fotbalul. Iată că au șansă foarte mare să ajungă la Euro. N-am văzut meciul Ungariei, dar eu cred că Islanda este foarte greu de bătut. Știu ce pot și fac foarte bine”, a spus fostul dinamovist.

arabia saudita Lupescu Lupescu Ionut Lupescu Romania Lupescu UEFA