Interlopul brăilean „Dasaev”, acuzat că a înjunghiat doi baschetbaliști americani, a plecat la București imediat ce a scăpat de arestul la domiciliu

header image

Daniel Gabriel Husein, zis „Dasaev”, 39 de ani, principal suspect în cazul înjunghierii, acum doi ani, a baschetbaliștilor americani Darrel Bowie şi Joseph McClain, de la ACS Cuza Sport Brăila, a scăpat de măsura arestului la domiciliu și a fost plasat sub control judiciar, în urma unei decizii din 18 noiembrie a Tribunalului Brăila. Imediat, în ziua următoare, pe 19 noiembrie, interlopul a solicitat permisiunea de a părăsi Brăila până pe 27 noiembrie pentru a se deplasa la Spitalul Monza, din Bucureşti.

„În baza prevederilor art. 362 alin. 2 din Codul de Procedură Penală, în referire la dispoziţiile art. 208 alin. 4 din Codul de Procedură Penală, art. 223 alin. 2 din Codul de Procedură Penală şi art. 242 alin. 2 din Codul de Procedură Penală, înlocuieşte măsura preventivă a arestului la domiciliu luată faţă de inculpatul Husein Daniel Gabriel, zis “Dasaev”, trimis în judecată prin rechizitoriul emis la data de 22.02.2019 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila în cauza înregistrată la aceeastă unitate de parchet sub nr. 1026/P/2018 sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: -tentativă de omor calificat prev. de art. 32 alin. 1 din Codul Penal raportat la art. 188 alin. 1, art. 189 alin. 1 lit. f din Codul Penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 din Codul Penal; -port și folosire fără drept de obiecte periculoase, faptă prev. de art. 372 alin. 1 lit. a și alin. 2 din Codul Penal, cu aplicarea prevederilor art. 41 alin. 1 din Codul Penal; -tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prev. de art. 371 din Codul Penal cu aplicarea prevederilor art. 41 alin. 1 din Codul Penal, toate cu aplicarea prevederilor art. 38 alin. 1 din Codul Penal, cu măsura preventivă a controlului judiciar, de la data rămânerii definitive a prezentei încheieri, pe o durată de 60 de zile”, se arată în decizia Tribunalului Brăila, publicată pe portalul instanțelor.

Dasaev a solicitat permisiunea de a părăsi Brăila

După ce a fost plasat sub control judiciar, Dasaev a solicitat permisiunea de a părăsi Brăila de la 19 noiembrie până pe 27 noiembrie pentru a se deplasa la Spitalul Monza, din Bucureşti, „pentru efectuarea unor investigaţii şi intervenţii medicale referitoare la starea sănătăţii sale”. Interlopul fusese consultat și pe 3 noiembrie la o clinică din Brăila, precizează Libertatea.

În iulie 2019, Curtea de Apel Galați a decis ca ”Dasaev” să fie eliberat din arestul preventiv din cauza unor greșeli ale procurorului de caz

Această hotărâre vine ca urmare a faptului că în iulie 2019, Curtea de Apel Galați a decis ca ”Dasaev” să fie eliberat din arestul preventiv și plasat în arest la domiciliu din cauza unor greșeli ale procurorului de caz ce au dus la anularea unor probe importante din dosar.

În documentul instanței în care sunt consemnate hotărârile, judecătorii Curții de Apel Galați au reținut că avocații lui Daniel Husein nu au fost înștiințați cu privire la probele administrate împotriva clientului lor după data de 27.09.2018 și că de asemenea lipsește dovada că aceștia au aflat în timp util despre data, ora și locul efectuării actului procesual, drept pentru care nu au putut să se prezinte, mai scrie sursa citată.

În minuta instanței, judecătorii Curții de Apel Galați au reținut că avocații lui Dasaev nu au fost înștiințați cu privire la probele administrate împotriva lui Dasaev după data de 27 septembrie 2018 și că lipsește dovada că aceștia au aflat în timp util despre data, ora şi locul efectuării actului procesual, drept pentru care nu au putut să se prezinte.

Cei doi baschetbaliști americani au rămas cu sechele grave după ce au fost înjunghiați

În noapte de 15 spre 16 septembrie 2018, baschetbaliștii Darrel Bowie și Joseph McClain au fost înjunghiați în urma unei altercații care a avut loc într-un club. Cei doi americani au fost operați de urgență iar după ce s-au refăcut au plecat înapoi în State.

Principalul suspect al atacului, Daniel Gabriel Husein ”Dasaev”, a fost reținut în 17 septembrie 2018. Ulterior, acesta a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor calificat, port și folosire fără drept de obiecte periculoase și tulburarea ordinii și liniștii publice.

baschetbalisti injunghiati dasaev gabriel husein tentativa de omor