Incendiul de la Spitalul din Piatra Neamț | Cinci dintre pacienții decedați nu au fost identificați / Cercetarea la faţa locului, încheiată

header image

Cinci dintre persoanele care au murit în incendiul de la Secţia ATI a Spitalului Judeţean Neamţ au fost identificate. De asemenea, au fost efectuate autopsiile medico-legale ale victimelor şi au fost audiaţi mai mulţi martori, a anunţat luni Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cauza privind incendiul declanşat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Conform procurorilor, duminică seara au fost făcute percheziţii la sediul şi anexele Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, în urma cărora au fost ridicate înscrisuri necesare stabilirii împrejurărilor producerii incendiului.

Anchetatorii susţin că a fost finalizată cercetarea la faţa locului şi că s-au dispus expertize ADN pentru stabilirea identităţii a cinci dintre persoanele decedate. De asemenea, au fost efectuate autopsiile medico-legale ale victimelor şi au fost audiaţi mai mulţi martori.

În timpul incendiului produs sâmbătă la secţia ATI a Spitalului Judeţean din Piatra Neamţ au murit 10 persoane, pacienţi intubaţi, bolnavi de Covid 19. Unul dintre medicii care a încercat să-i salveze pe pacienţi a suferit numeroase arsuri şi a fost transportat pentru tratament la un spital din Belgia.

Soția lui Cătălin Denciu, informații de ultimă oră despre starea de sănătate a acestuia. Cum se simte acum medicul erou, transferat la Bruxelles. “Fiecare zi e o bătălia câștigată”

Cătălin Denciu a fost transportat pe 15 noiembrie la Spitalul Militar Regina Astrid din Belgia. Soția lui a oferit, luni, informații despre starea de sănătate a acestuia. Medicul erou luptă pentru viața lui și este optimist că își va reveni. De situația lui se interesează, permanent, și ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Alina ține tot timpul legătura cu medicii unității medicale din Bruxelles, unde a fost internat Cătălin Denciu. Momentan, femeia nu-l poate vizita.

“Țin legătura cu medicii de acolo și mi-au spus că, momentan, prezența mea acolo nu îl ajută cu nimic. Nu pot intra la el, pentru că acolo aș intra în carantină pentru o perioadă de 7 zile și aștept vești pentru perioada asta critică și apoi voi vedea cu plecarea”, a declarat soția medicului erou, potrivit Antena 3.

Referitor la evoluția stării de sănătate a medicului, Alina Denciu a declarat: “Este prematur de spus. Cu răbdare… Fiecare zi este o bătălie câștigată”.

adn cinci identificate incendiu la spitalul din piatra neamt victime