Ilie Dumitrescu știe ce jucător trebuie să transfere FCSB de urgență. „Ar aduce un plus fantastic!”

header image

Ilie Dumitrescu a urmărit cu atenție evoluția echipei antrenate de Toni Petrea la meciul cu Astra Giurgiu, iar fostul mare atacant știe ce transfer trebuie să facă FCSB de urgență.

FCSB s-a impus cu scorul de 3-0 în fața celor de la Astra Giurgiuîn etapa a 16-a din Liga 1, dar Ilie Dumitrescu îl sfătuiește pe Gigi Becali să facă un transfer de urgență.

Acesta este de părere că FCSB are nevoie de un jucător e valoare care să intre titular pe postul de atacant sau Gigi Becali îl poate transfera pe Constantin Budescu, fotbalist despre care Ilie Dumitrescu crede că ar aduce un pus echipei finanțate de latifundiarul din Pipera.

Ilie Dumitrescu îl sfătuiește pe Gigi Becali să-l transfere pe Constantin Budescu

„Dacă nu vine în echipă un jucător de valoare, care să intre ca titular, degeaba faci unele transferuri pe postul de atacant. Sau poți aduce un Budescu în mijlocul acestor jucători, în formula asta (n.r 9 fals), ar aduce un plus fantastic.

Are clarviziune, are calitate, are ultima pasă. Ar face diferența”, a spus Ilie Dumitrescu, fostul atacant al formației roș-albastre, la Digisport.

După victoria cu Astra Giurgiu, FCSB a făcut 37 de puncte și a rămas pe prima poziție în clasamentul Ligii 1, la trei puncte distanță de CFR Cluj și la patru în fața Universității Craiova. Echipa lui Toni Petrea are 12 victorii, o remiză și trei înfrângeri în cele 16 meciuri jucate în sezonul 2020 – 2021.

În etapa a 17-a din Liga 1, FCSB se deplasează la Constanța pentru meciul cu FC Viitorul, marți, 19 ianuarie, ora 20.00, iar partida va fi Live Video Online pe www.prosport.roși la TV pe Digi Sport, Look Sport Plus și Telekom Sport.

constantin budescu fcsb gigi becali ilie dumitrescu liga 1