Iarna bate la ușă! Unde se anunță ninsori și ce temperaturi vom avea la început de săptăm

header image

Ziua de luni, 16 noiembrie, va fi marcată de temperaturi ridicate pentru această perioadă, dar de marți, ploile își vor intra în drepturi, iar la munte se anunță polei, precipitațiile transformându-se în lapoviță și ninsoare.

Conform ANM, luni, cerul va avea înnorări temporare și va ploua izolat în Dobrogea, iar seara și noaptea pe arii mai extinse în vest și nord-vest.

În restul teritoriului, cerul va fi variabil în orele amiezii, dar dimineața și noaptea în zonele joase de relief, în special în cele din sud și est, pe alocuri va fi ceață sau nebulozitate joasă și izolat condiții de burniță.

Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă și trecător în sudul Banatului, transmite ANM.

Temperaturile maxime se vor încadra între 9-15 grade, iar cele mai mici valori ajung la -5 grade în depresiunile intramontane, respectiv 9 grade pe litoral.

Maxime de 13…14 grade în Capitală

În Capitală, vremea rămâne în general frumoasă, cu maxime de 13…14 grade, iar minimele de 1…3 grade.

Dimineața vor fi condiții de ceață.

Marți, 17 noiembrie, în majoritatea zonelor, cerul va fi noros și va ploua.

La munte, la peste 1.500 metri, vor fi condiții de polei, apoi lapoviță și ninsoare, spre amiază.

Temperaturile maxime vor fi între 7 și 15 grade, iar cele minime între 2 și 11 grade.

În Capitală, vremea va fi caldă, cu maxime de 14 grade și minime de 7 grade.

Miercuri, valorile termice se vor situa tot ridicate pentru București, cu maxime de 12 grade și minime de 4…5 grade.

anm bucuresti iarna litoral munte prognoza meteo temperaturi