Horoscopul zilei de 16 ianuarie 2021. Zi bună în dragoste pentru Scorpioni


Horoscopul zilei de 16 ianuarie 2021, realizat de astrologul Mădălina Manole, vine cu previziuni astrologice și sfaturi pentru toate zodiile, în dragoste, carieră, bani și sănătate.

Luna traversează astăzi zodia Pești și ne insuflă o stare generală de bine, o dorință de retragere din tumultul cotidian și o mai mare nevoie de reîncărcare a bateriilor. Totodată, Luna Neagră, cea care reprezintă, printre altele, ispita, dorința, și care acun se află în tranzit prin zodia Taur, va face un aspect de susținere cu Venus, planeta iubirii, aflată în Capricorn, iar acest context ne poate stimula erotismul și pasiunea și putem reaprinde flacăra în intimitate.

Sfatul astrologului! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească întâi previziunile pentru ascendent și apoi previziunile pentru zodie!

Horoscop zilnic Berbec – 16 ianuarie 2021

Dragoste

Se întrevăd momente intime intense în plan sentimental, iar cei care formează un cuplu le vor resimți din plin, având ocazia de a-și energiza viața intimă.

Carieră și bani

Azi va trebui să ai mai multă grijă la bani pentru că tinzi să exagerezi cu cheltuielile, mai ales pentru satisfacerea uno plăceri, bucurii.

Sănătate

Starea de sănătate nu-ți va face probleme, însă vei resimți o puternică nevoie de odihnă, de detașare de factorii de stres și de regăsire a echilibrului interior.

Horoscop zilnic Taur – 16 ianuarie 2021

Dragoste

Este o zi foarte bună în plan sentimental pentru cei care sunt parte a unui cuplu și vor să-și consolideze relația. Cei singuri pot cunoaște pe cineva, însă atenție la magnetismul de moment care poate prevesti o conexiune karmică.

Carieră și bani

Se întrevăd momente plăcute cu prietenii, poate întâlniri și ieșiri, dialoguri care se pot dovedi adevărate surse de inspirație pentru un proiect pe care-l ai în plan.

Sănătate

Te încearcă o mai mare compasiune, o stare generală prin care simți nevoia să ierți, să treci mai departe, să uiți și mulți nativi vor avea un simț umanitar mai dezvoltat.

Horoscop zilnic Gemeni – 16 ianuarie 2021

Dragoste

S-ar putea ca cineva din trecutul tău să te caute. Totodată, nu este recomandat să te avânți în aventuri sentimentale acum pentru că pot avea amprentă karmică și poți suferi.

Carieră și bani

S-ar putea ca meritele tale profesionale să fie încununate astăzi. Deși este zi liberă, mulți nativi pot culege roadele unor activități, acțiuni legatede carieră.

Sănătate

S-ar putea să ai nevoie de mai multă odihnă astăzi și ai face bine să nu neglijezi cerințele organismului. Chiar dacă nu simți oboseala, ea există și cel puțin astăzi ar trebui să te relaxezi.

Horoscop zilnic Rac – 16 ianuarie 2021

Dragoste

Contextul astrologic al zilei îți aduce ocazia de a reaprinde pasiunea în cuplu și de a trăi momente unice alături de partener. În cazul unor nativi, mai ales în cazul celor singuri, posibil să se reîntoarcă în viața lor cineva din trecut.

Carieră și bani

Azi te dedici activităților spirituale, care presupun dezvoltare personală, iar în cazul altor nativi, dezvoltare profesională, perfecționarea unor abilități însușite deja.

Sănătate

Reușești să dai dovadă de o îngăduință și maleabilitate ieșite din comun și asta te poate ajuta să-i înțelegi pe cei din jur și să fii într-o armonie deplină cu aceștia care să te bucure, să te binedispună.

Horoscop zilnic Leu – 16 ianuarie 2021

Dragoste

Este posibil ca în cuplu să ai parte de unele dialoguri productive legate de bani sau de viața intimă. Oricum, este un moment oportun să stabiliți niște obiective în doi pentru viitor.

Carieră și bani

Azi ai putea să faci o analiză a situației conturilor, a creditelor, datoriilor și să vezi cum ai putea să aduci îmbunătățiri situației materiale. Vei avea spor dacă te vei ocupa de activități profesionale.

Sănătate

Te bucuri de o stare generală bună. Reușești să te odihnești, să scapi de stres și să te detașezi de tot ce este toxic și nociv în viața ta.

Horoscop zilnic Fecioară – 16 ianuarie 2021

Dragoste

Ai ocazia să cunoști pe cineva cu care vei empatiza imediat la nivel de principii și convingeri, însă ai grijă că te poți îndrăgosti și poate fi o conjunctură karmică. În cuplu lucrurile merg de la foarte bine în sus și te reapropii de partener, restabiliți conexiunea dintre voi.

Carieră și bani

Dialogurile cu asociații și colaboratorii se dovedesc favorabile și puteți ajunge la înțelegeri constructive și benefice de ambele părți.

Sănătate

Starea de sănătate se mai detesionează, contextul se îmbunătățește și te poți odihni mai bine.

Horoscop zilnic Balanță – 16 ianuarie 2021

Dragoste

Se întrevăd momente pasionale în cuplu și ai ocazia să legi o conexiune deosebită cu partenerul și să te bucuri de experiențe incitante.

Carieră și bani

Indiferent căror activități vei alege să le acorzi atenție astăzi, vei da dovadă de spor și le vei face cu plăcere, cu bucurie. Posibile dialoguri despre bani, fonduri comune cu ceilalți.

Sănătate

Te bucuri de o îmbunătățire remarcabilă a stării de sănătate, iar contextul îl vor resimți cu precădere nativii care s-au confruntat cu unele neplăceri până acum.

Horoscop zilnic Scorpion – 16 ianuarie 2021

Dragoste

Este o zi foarte bună pentru viața sentimentală, pentru armonie și echilibru, pentru reapropierea de partener și redescoperirea bucuriei în iubire, o reconectare spirituală în cazul multora. Relații bune cu copiii. Cei singuri pot cuceri, pot flirta.

Carieră și bani

Posibil să-ți vină niște oportunități de colaborare neașteptate, nesperate sau, chiar dacă le așteptai, să fie vorba de niște beneficii contracuale în plus față de ceea ce știai.

Sănătate

Posibile vizite care te binedispun, plimbări și excursii care alungă monotonia.

Horoscop zilnic Săgetător – 16 ianuarie 2021

Dragoste

Reușești să stabilești o bună conexiune cu familia. Cei dragi îți sunt aproape, iar tu le răspunzi nevoilor pe care le au.

Carieră și bani

Posibile beneficii financiare, remunerații care vin în urma unor activități întreprinse. O activitate îți iese așa cum îți doreai.

Sănătate

Te bucuri de o stare emoțională bună, liniștită. Ești împăciuitor și înțelegător.

Horoscop zilnic Capricorn – 16 ianuarie 2021

Dragoste

S-ar putea să trăiești niște momente intime intense în cuplu, iar dacă ești singur să te îndrăgostești, să te lași mai ușor cucerit, însă atenție la ceea ce-ți dorești de la celălalt. O aventură ar putea avea amprentă karmică acum.

Carieră și bani

Azi te dedici activităților care-ți fac plăcere, iar acestea, în cazul unora pot fi de natură creativă, artistică.

Sănătate

Nu se întrevăd probleme de sănătate, ci din contră o energie care te stimulează în aventură și distracție.

Horoscop zilnic Vărsător – 16 ianuarie 2021

Dragoste

Unele situații mai vechi, legate de trecut, de familie, capătă sens acum și ajungi la o armonie interioară plăcută. Posibil ca starea să vină în urma rememorării unor amintiri.

Carieră și bani

S-ar putea să ai parte de mici câștiguri financiare, să prinzi o ofertă bună, să primești un cadou.

Sănătate

Te simți bine, dar continuă să cauți liniștea, pacea, armonia gândurilor tale. Te poți împăca cu cineva și asta te poate bucura și-ți poate anima starea de spirit.

Horoscop zilnic Pești – 16 ianuarie 2021

Dragoste

Nu este exclus să te lași cucerit sau să cucerești pe cineva din anturaj. Un joc cu un prieten se poate transforma în ceva mai serios, însă ai grijă la amprenta karmică a zilei care nu este de neglijat.

Carieră și bani

Se întrevăd beneficii legate de un proiect personal. Ceva se rezolvă, se îmbunătățește în acest sens, iar planurile tale se bucură de avânt.

Sănătate

Cu Luna în tranzit prin zodia ta, simți nevoia de liniște, ordine în gânduri și în viață, pace și armonie interioară.