Giovani Becali, dezvăluire fabuloasă din negocierile lui Gigi Becali cu familia lui Octavian Popescu: „I-a chemat la Palat! Le-a dat banii ăștia, să îi simtă, erau cei mai fericiți părinți” | EXCLUSIV

header image

Giovani Becali a vorbit pentru ProSport despre cum a fost transferat Octavian Popescu (18 ani) de către Gigi Becali la FCSB, deși era jucătorul lui Mihai Rotaru la Universitatea Craiova.

Așa cum site-ul nostru a anunțat încă de anul trecut, fotbalistul avea un salariu ridicol, în calitate de junior al oltenilor, iar conducerea clubului craiovean nu a dorit să îi ofere un contract diferit față de cel al altor fotbaliști din pepinieră.

În acest context, patronul FCSB a profitat și a dat lovitura, reușind să transfere un jucător pe care poate încasa milioane bune de euro în următorii ani.

Giovani Becali, dezvăluire fabuloasă din negocierile lui Gigi Becali cu familia lui Octavian Popescu: „I-a chemat la Palat! Le-a dat banii ăștia, să îi simtă, erau cei mai fericiți părinți”

Cunoscutul agent jucători dezvăluie cum a aflat despre jucătorul în care își pune speranțele Gigi Becali.

Ce a zis domnul Rotaru nu este adevărat, anume că Victor Pițurcă mi l-a propus. Mie mi l-a dat domnul Claudiu Florică. El a venit la birou și mi-a zis despre Octavian Popescu cutare și cutare.

Când am auzit că joacă la Craiova, primul lucru a fost să îi caut pe cei de acolo. Am sunat și le-am zis să îi facă un salariu decent. Avea 4 sau 6 sute de lei. Le-am cerut să îi facă 500 de dolari… «Dați-i voi atât și îi mai dau și eu 1500 de lei ca să aibă copilul cu ce să trăiască».

Aveau un acord cu cei de la Regal, dar înainte să plătească acea clauză de 80 sau 90 de mii de euro erau obligați să se înțeleagă cu jucătorul. Le-am zis să îi facă un salariu progresiv 5-6-7-8-9 sute de dolari pe lună și dacă va crește îl mai modificăm. Ei au mers la două capete pentru că aveau acea înțelegere cu clubul anterior.

Când am văzut că ei rămân la ideea că au o strategie și că nu o schimbă pentru niciun jucător, l-am căutat pe Gigi (n.r. Becali) și l-am întrebat dacă scouterii lui au auzit de un jucător pe nume Octavian Popescu. A vorbit și mi-a zis imediat: «Îi dau o mie de euro pe lună».

I-a chemat pe părinții băiatului la Palat. Sunt oameni credincioși, de bun simț. Gigi le-a dat două mii de euro pe loc. Le-a dat banii ăștia să îi simtă. Vă dați seama, erau cei mai fericiți părinți. Copilul a făcut navetă atâția ani… Lui i-a făcut contract pe 5 ani de o mie de euro”, a declarat Ioan Becali pentru ProSport.

„Va ajunge la 10.000 de euro pe lună dacă va juca în cupele europene”

Giovani Becali ne-a vorbit despre strategia adoptată de patronul FCSB pentru a face din „perla” sa cel mai scump transfer realizat vreodată din Liga 1.

„Apoi, când a văzut cum joacă, i-a mărit la 3.000 de euro. A promis că atunci când va înscrie și goluri îi face 6.000 de euro pe lună, iar dacă va juca și în cupele europene îi mărește la 10.000 de euro! Cum să nu ceri 20-30 de milioane de euro pe un jucător dacă investești așa în el și îl crești frumos?

Din păcate pentru Craiova, l-a pierdut pentru o sumă foarte mică. Pentru 500 de dolari salariu pe lună era al lor pe viață, ca să zicem așa. Pițurcă nu a intervenit să îl iau, doar mi-a spus părerea lui de profesionist, că este un jucător foarte bun.

Poate că acum va înțelege și domnul Rotaru că trebuie să le dai copiilor ceva chiar dacă au doar 17 ani. Le trece și lor sângele prin vine, sunt unii care provin din familii nevoiașe, vor să ducă și ei acasă ceva… E o chestiune de viață, de a trăi și de a supraviețui”, a mai declarat Giovani Becali pentru ProSport.

Eu am următoarea părere. Cel mai mare jucător care a fost la noi este Gheorghe Hagi. În lumea asta mai sunt jucători ca Ronaldo, Messi… Ei se numesc jucători fenomen, sunt geniali. Eu zic că Popescu ăsta e următorul jucător fenomen
Gigi Becali

fc universitatea craiova fcsb gigi becali giovani becali mihai rotaru Octavian Popescu