Gigi Mulțescu, foarte aproape să-l înlocuiască pe Cosmin Contra. Conducerea lui Dinamo anunță: „Și-a dovedit valoarea, nu mai are nimic de demonstrat!” | EXCLUSIV

header image

Cosmin Contra este gata să se despartă de Dinamo, iar Gigi Mulțescu pare în acest moment principalul favorit să-l înlocuiască, după cum a lăsat de înțeles și președintele Dorin Șerdean, pentru ProSport.

După plecarea lui Adrian Mihalcea, Dinamo l-a numit pe Gigi Mulțescu antrenor, iar pe Cornel Țălnar director tehnic. Dinamo a reușit să scape de retrogradare, însă Mulțescu a fost înlocuit cu Contra, decizie pe care acum cei din conducere probabil că o regretă.

Cosmin Contra a preluat-o pe Dinamo pe 26 august. De atunci, formaţia condusă de el s-a întărit serios, dar a înregistrat o victorie în Liga 1, două rezultate de egalitate şi şase înfrângeri. Echipa este pe penultimul loc și pare condamnată iar la play-out.

Dorin Șerdean, mesaj pentru Gigi Mulțescu: „Și-a dovedit valoarea, e oricând o variantă pentru Dinamo!”

„Eu am încredere în Cosmin Contra, a demonstrat că este un profesionist. Nu merita să i se întample asta, să ajungă echipa într-o asemenea situație în clasament. Vă spun sincer că îmi pare rău de situația lui”, a spus Dorin Șerdean, pentru ProSport.

Președintele lui Dinamo a lăsat de înțeles că șefii sunt pregătiți dacă se va ajunge la despărțirea de Cosmin Contra. Iar varianta Paco Jemez nu este luată în calcul:„Gigi Mulțescu reprezintă mereu o variantă pentru noi. Avem în club oameni profesioniști, dar este o nebuloasă ceea ce se întâmplă, pentru că nu avem rezultatele pe care ni le dorim. Domnul Mulțescu nu mai are nimic de demonstrat și este oricând o variantă, mă repet. Dânsul și-a dovedit valoarea atât în finalul sezonului trecut, cât și la începutul acestei ediții de campionat”.

„Ar fi o variantă Cornel Țălnar. Ar fi o variantă și Gigi Mulțescu. Sunt doi oameni care cunosc lotul de jucători, care sunt în curtea lui Dinamo, au și ochi la fotbaliști, citesc bine jocul”, a spus și Florin Bratu, la ProSport Live.

dorin serdean multescu multescu dinamo Multescu Gigi Multescu Serdean