Gigi Becali, adio Budescu: „E o chestiune personală! A fost de acord!” Ce urmează pentru atacantul Astrei

header image

Gigi Becali își poate lua gândul de la Constantin Budescu. Bogdan Mara anunță că jucătorul este aproape să semneze un nou contract cu Astra Giurgiu, la insistențele lui Ioan Niculae, care îl vrea în continuare la echipă.

Patronul FCSB a reluat în ultimele zile subiectul Constantin Budescu.Atacantul rămâne unul dintre favoriții omului de afaceri, care și-a anunțat interesul pentru un transfer în vară.

Cu toate acestea, atacantul este aproape să rămână la Giurgiu. Bogdan Mara spune că jucătorul de 31 de ani a ajuns deja la un acord cu Ioan Niculae, patronul Astrei.

Gigi Becali, adio Budescu: „E o chestiune personală! A fost de acord!” Ce urmează pentru atacantul Astrei

„Budescu nu are cum să plece momentan, are contract cu noi. N-a fost nicio discuție cu FCSB.

Are clauză de reziliere de 8-900.000 de euro. E în ultimele luni, poate să semneze cu altcineva. Domnul Niculae a vorbit cu el și i s-a propus prelungirea contractului cu Astra.

E posibil să prelungească. Au o relație mai veche, de prietenie, ar fi căzut de acord din ce am înțeles.

E o chestie personală între cei doi. Dar eu am înțeles că, în principiu, a fost de acord cu ce i-a propus domnul Niculae.

Este vorba de o mărire de salariu sau un contract pe mai mulți ani. Vrea și jucătorul o stabilitate” a explicat Bogdan Mara la Digi Sport.

Budescu a jucat și a fost integralist în meciul pierdut de Astra, 0-3, cu FCSB. „Am ajuns la meciul 200. Sper să joc cât mai multe meciuri şi să mă las cât mai târziu, că tot mă văd unii lăsat. Am auzit eu!”, a spus jucătorul după partidă.

Cu Budescu am vorbit: «Vii, dar vei juca numai atacant, nouă fals. În plus, vei sta cu mine, cu MM (n.r. – Mihai Stoica) și antrenorul. Vei promite că nu vei comenta la antrenamente și vei face exact ce ți se va cere.» A zis că e hotărât. Budescu e cuminte, cu bun simț, dar nici lui nu prea-i convenea. Fără muncă nu se poate. E de acord, dar mai are șase luni. Costă 900 de mii de euro. Pentru ce să dau acum banii ăștia, când îl iau la vară gratis
Gigi Becali

astra giurgiu constantin budescu fcsb gigi becali ioan niculae