Gheorghe Hagi nu a ajuns la meciurile lui Ianis, însă a dat din casă: „I-a mers bine pentru că suntem împreună!”

header image

Gheorghe Hagi (55 de ani) se află în Scoția, alături de Ianis (22 de ani), însă nu a ajuns la niciun meci al lui Rangers în această perioadă.

Lui Ianis Hagi îi merge foarte bine la Rangers, în campionatul Scoției, iar tatăl său a spus, mai în glumă, mai în serios, că motivul este dat de faptul că aceștia s-au reunit.

Internaționalul român a înscris două goluri în ultimele patru meciuri ale lui Rangers și s-a bucurat de noi cuvinte de apreciere din partea fanilor, dar și din partea antrenorului Steven Gerrard.

Gheorghe Hagi nu a ajuns la meciurile lui Ianis

Întrebat dacă a mers la Ianis la meciuri, Gheorghe Hagi a recunoscut că măsurile de siguranță împotriva COVID-19 l-au împiedicat să ajungă pe stadion, însă nici nu a cerut vreo invitație din partea clubului scoțian.

„N-am fost acolo, există un protocol și nici nu m-am gândit să mă duc la meciuri, nu am întrebat. I-a mers bine pentru că suntem împreună și așa o să fim toată viața”, a spus Gheorghe Hagi, la Digi Sport.

gheorghe hagi ianis hagi RANGERS scotia