Gheorghe Hagi l-a prezentat pe Ianis presei din Austria: „Se aseamănă cu Zinedine Zidane”

header image

Gheorghe Hagi a vorbit despre fiul său, Ianis Hagi, în presa din Austria. Acesta a făcut o comparație inedită între mijlocașul lui Rangers și Zinedine Zidane, fostul fotbalist al lui Real Madrid, acum antrenor.

Gheorghe Hagi a oferit detalii despre transferul lui Ianis Hagi la Rangers, în Scoția, și a comentat pe marginea calificării în grupele Europa League, chiar în defavoarea echipei la cara a activat „Regele”, Galatasaray.

Gheorghe Hagi îl compară pe Ianis Hagi cu Zinedine Zidane

Întrebat despre asemănările și deosebirile dintre el și fiul său, Gheorghe Hagi a explicat că Ianis are câteva atuuri în plus față de el și că se aseamănă mai mult cu antrenorul de acum al lui Real Madrid, Zinedine Zidane.

„Vorbesc cu fiul meu despre orice. În transferul său la Rangers au fost decisive atât reputația clubului, cât și faptul că Steven Gerrard și asistentul său, Gary McAllister, l-au vrut pe Ianis. Cu calificarea în Europa League, împotriva fostului meu club, Galatasaray, a înregistrat un debut potrivit în competiție și a oferit o perspectivă bună pentru restul sezonului. În acea seară, era singurul jucător născut în Istanbul.

Spre deosebire de mine, Ianis poate juca la fel de bine cu ambele picioare, este mai slab și mai înalt decât mine. Stilul său de joc tinde să fie asemănător cu al lui Zinedine Zidane mai degrabă decât cu al lui Gheorghe Hagi. Pot trăi cu asta”, a spus Gheorghe Hagi, pentru publicația austriacă Der Standard.

echipa nationala gheorghe hagi romania zinedine zidane