Germania face apel la Ungaria și Polonia să nu mai blocheze adoptarea bugetului UE

header image

Michael Roth, ministrul german pentru Europa, a făcut apel la Polonia și Ungaria să renunțe la blocarea adoptării bugetului UE, în valoare de 1,1 mii de miliarde de euro și a pachetului european de ajutor post-pandemie în valoare de 750 de miliarde de euro.

Oficialul a declarat că statele europene se bazează pe aceste două proiecte, motiv pentru care „nu există scuze” pentru amânarea acestora, informează site-ul agenției de presă DPA.

„Cetățenii din toate statele membre se bazează pe sprijinul nostru. Nu există scuze pentru o amânare. Nu este timpul pentru un veto, ci e timpul să luăm atitudine rapid și în spirit de solidaritate”, a declarat Roth marți, în cadrul unei videoconferințe cu omologii săi europeni.

Declarația oficialului german vine în contextul în care Budapesta și Varșovia au anunțat că nu vor vota bugetul UE pentru perioada 2021-2027 și fondul de ajutorare post-pandemie din cauza prevederilor europene privind condiționarea fondurilor europene de respectarea principiilor statului de drept, pe care Ungaria și Polonia le consideră ca fiind o imixtiune a UE în afacerile lor interne.

UE dorește acordarea de fonduri europene doar țărilor care respectă principiile statului de drept

Prin condiționarea alocării de fonduri europene de respectarea statului de drept, decisă în urma unor lungi negocieri între Parlamentul European și președinția germană a Consiliului Uniunii Europene, atât Budapesta cât și Varșovia riscă să piardă miliarde de euro fonduri europene.

Președinția germană a Consiliului Uniunii Europene a ajuns la un acord cu Parlamentul European în ceea ce privește bugetul UE pentru perioada 2021-2o27, însă pentru a intra în vigoare, proiectul de buget, în valoare de 1.074,3 miliarde de euro, dar și Fondul de relansare economică, în valoare de 750 de miliarde de euro, trebuie aprobate formal atât de Parlamentul European, cât și de Consiliul UE.

Conform unor oficiali UE citaţi de publicaţia germană Der Spiegel, Comisia Europeană va formula propunerile oficiale de sancţionare a unui stat care nu respectă normele statului de drept. Decizia de sancţionare va fi luată de Consiliul UE prin majoritate calificată: voturile a 15 state UE, reprezentând 65% din populaţia UE (o procedură numită şi regula „dublei majorităţi”).

bugetul ue fonduri europene germania polonia ue ungaria uniunea europeana