Germania și Danemarca, legate prin cel mai lung tunel submarin din lume. Controverse în jurul construcției de 18 kilometri

header image

Cea mai așteptată lucrare publică din Europa va lega Germania și Danemarca printr-un tunel submarin lung de 18 kilometri. Construcția, însă, stârnește o serie de îngrijorări. Spre deosebire de nordici, nu toți nemții sunt încântați cu privire la acest proiect, pe care îl văd ca pe un pericol la adresa mediului înconjurător.

Lucrările la tunel au început deja, însă nu se știe când vor fi finalizate. După inaugurare, distanța de 18 kilometri va putea fi parcursă în doar 10 minute.

Tunelul Fehmarnbelt, pericol pentru mediul înconjurător

Gunnar Gerth-Hansen este unul dintre cei care se opun construirii tunelului Fehmarnbelt. El se teme de efectele pe care lucrările le vor avea asupra mediului înconjurător. Pescar de meserie, zilnic își trage barca în larg. Înainte prindea cod, hering și halibut, dar de la o vreme găsește în plase doar țipari. „Sunt total nemulțumit de această situație cu tunelul. Încercăm de zeci de ani, împreună cu cercetătorii, să protejăm fondul piscicol. Am făcut tot posibilul să respectăm toate regulile, astfel încât să lăsăm în urmă o Mare Baltică sănătoasă. Acum, acest proiect masiv va șterge toate eforturile ultimilor 20 de ani”, spune Gunnar Gerth-Hansen.

Nemții susțin că fundul Mării Baltice va fi tulburat câțiva ani, iar asta va afecta echilibrul ecologic. „Principala zonă de reproducere pentru hering și cod se află exact în zona săpăturilor, dar există și alte specii valoroase de pești și alte vietăți, cum ar fi marsuinii, care își au habitatul acolo și care sunt acum speriați de zgomotul șantierului”, insistă Gunnar Gerth-Hansen.

Tunelul Fehmarnbelt nu se construiește prin forare

La rândul ei, firma care construiește tunelul pe coasta insulei daneze Lolland consideră exagerate criticile ecologiștilor germani: „Luăm foarte în serios protejarea mediului și am realizat acest proiect astfel încât să minimizăm orice impact pe care l-ar putea avea asupra naturii. Pe tot parcursul lucrărilor vor exista nave speciale care vor naviga în jurul șantierului și care vor face diferite măsurători. De exemplu, privind sedimentarea în apă”.

Compania insistă că tunelul Fehmarnbelt nu va fi forat. În schimb, piese uriașe din beton vor fi asamblate pe fundul mării. Cu alte cuvinte, un tunel imersat.

Danemarca estimează că proiectul va stimula creșterea economică, cu investiții masive în regiune și mii de locuri de muncă. Dincolo, în Germania, starea de spirit este complet diferită, locuitorii din insula Fehmarn opunându-se construirii tunelului.

danemarca Fehmarnbelt germania tunel tunel Marea Baltica