General american: Irakul își dorește în continuare trupe SUA pe teritoriul său

header image

Șeful comandamentului militar american din Orientul Mijlociu, generalul Kenneth McKenzie, a declarat joi că, deși Statele Unite și-au redus prezența militară din Irak, Bagdadul dorește în continuare menținerea forțelor americane în această țară, pentru a continua lupta împotriva grupării teroriste Stat Islamic.

Acesta a dat asigurări că prezența continuă a forțelor americane din Irak a permis reducerea activităților Iranului și ale grupării Stat Islamic, informează Agerpres.

Declarația oficialului a fost făcută joi în cadrul unei conferințe online a Comitetului Național privind relațiile americano-arabe.

„Armata iraniană şi-a redus recent atacurile în speranţa că guvernul irakian ne va cere să părăsim Irakul, dar Bagdadul a indicat clar disponibilitatea de a-şi menţine parteneriatul cu Statele Unite şi coaliţia militară internaţională pentru a continua lupta noastră împotriva ultimelor elemente ale Stat Islamic”, a spus McKenzie.

Gruparea Stat Islamic are încă aproximativ 10.000 de adepţi în regiunea Irakului şi a Siriei şi rămâne o ameninţare reală, a menţionat de asemenea Kenneth McKenzie.

SUA au anunțat retragerea celor mai mulți soldați americani din Irak și Afganistan

Statele Unite ale Americii își vor reduce semnificativ numărul de militari staționați în Afganistan și Irak, a anunțat marți secretarul interimar al Apărării, Christopher Miller.

Astfel, șeful Pentagonului a explicat că până pe 15 ianuarie 2021, numărul militarilor americani se va reduce la 2.500 în fiecare dintre cele două țări

nesfârșite”, a anunțat că dorește reducerea numărului militarilor americani în Afganistan la 2.500. Trump chiar a propus și o retragere totală a militarilor din Afganistan până de Crăciun.

Chiar dacă nu critică public poziţia Casei Albe, unii ofiţeri spun în particular că se opun formal unei cifre mai mici de 4.500 de soldaţi, atât timp cât violenţele nu se reduc în teren.

Aceştia observă că o retragere ordonată, inclusiv transportul a mii de soldaţi cu echipamentul lor, nu va putea fi realizată complet până la învestirea preşedintelui ales Joe Biden pe 20 ianuarie 2021, decât dacă lasă în urmă armamentele, pe care inamicii Statelor Unite le-ar putea captura.

Talibanii din Afganistan au lansat un apel la adresa viitoarei Administrații a președintelui ales al Statelor Unite, Joe Biden, să respecte angajamentul semnat în lunan februarie a acestui an în ceea ce privește retragerea trupelor americane din această țară.

afganistan irak stat islamic statele unite sua