Gabriela Firea, presiune pe Klaus Iohannis: “Dacă refuză pactul, are mâinile pătate cu sângele celor peste 9 mii de români morți de COVID!” Ce a propus PSD

header image

Gabriela Firea, prim-vicepreședintele PSD, solicită testare gratuită pentru toți românii care sunt contacți direcți sau indirecți ai celor infectați cu coronavirus.

Fostul edil al Capitalei susține că populația are acest drept, din moment ce toți cetățenii plătesc asigurări.

Cerem testare gratuită pentru toti românii care sunt contacți direcți sau indirecți. Acum, la cerere, se testează doar contra cost. Nu este normal! Cu toții plătesc asigurări! Programul gratuit de testare pe care l-am implementat în București să fie extins de către guvern în toată țara”, a scris, în primă fază, Gabriela Firea.

Gabriela Firea: “Solicităm un pac pentru sănătate. E singura soluție corectă!”

În acest fel, prim-vicepreședintele PSD pune presiune pe Klaus Iohannis și pe Guvernul Orban. Refuzul acestui pact reprezintă, în opinia Gabrielei Firea, dovada clară că președintele României “are mâinile pătate cu sângele celor peste 9 mii de români morți de COVID”.

Solicităm un Pact pentru sănătate absolut necesar pentru a ieși cu bine din pandemie. Singura soluție corectă este asumarea acestui PACT pentru SĂNĂTATE. Nu o spunem noi, o spun medicii, Colegiul Medicilor și SANITAS.

Un PACT care să le să garanteze românilor că indiferent de cine va veni la conducerea țării, viața românilor, sănătatea lor, vor fi prioritate absolută.

Că va fi un plan cu priorități, cu finanțare și că toată lumea se va ține de realizarea lui. Refuzul acestui pact, încremenirea în poziția unui simplu agent electoral al PNL, înseamnă că Iohannis are mâinile pătate cu sângele celor peste 9 mii de români morți de COVID!”, a continuat fostul primar al Capitalei.

Ce conţine pactul propus de PSD

Un pact cu 5 măsurile esențiale, solicitate de toată lumea:

– Depolitizarea sistemului de sănătate

– Colaborarea loială între autoritățile centrale și cele locale, indiferent de culoarea politică a decidenților

– Profesionalizarea managementului spitalelor și a direcțiilor de sănătate publică

– Debirocratizarea la toate nivelurile sistemului

– Finanțarea adecvată a sistemului de sănătate”, mai scrie Gabriela Firea.

De ce ar fi necesar acest pact propus, în opinia Gabrielei Firea

Scopul acestui Pact este:

– Niciun român nu trebuie să mai fie lăsat fără asistență medicală.

– Niciun român nu trebuie să mai fie victimă a sistemului de sănătate

– Niciun medic, nicio asistentă medicală nu trebuie să mai fie învinovățiți pentru situația dezastruoasă a spitalelor.

Am discutat acest subiect extrem de grav cu cetățenii din București dar și în cadrul unei întâlniri cu social democrații din sectorul 5, conduși de președintele lor, Daniel Florea”, a scris Gabriela Firea, joi, pe pagina de Facebook.

coronavirus covid 19 gabriela firea klaus iohannis psd