Gabi Manu, concluzie dură după umilința cu Norvegia: „Dacă portarul este cel mai bun de la noi, e clar că avem o problemă” | EXCLUSIV Prosport Live

header image

Gabi Manu, principal la divizionara secundă Metaloglobus, a analizat la ProSport Live partida Norvegia – România.

Tânărul tehnician crede că lipsa de experiență l-a făcut pe selecționerul Mirel Rădoi să facă 7 schimbări de la un meci la altul.

A suferit la atitudine, crede Gabi Manu

„Timpul e foarte scurt pentru selecționerul Mirel Rădoi. Are capacitatea de a gestiona situația. Cred că lipsa de experiență a lui a făcut ca el să facă 7 schimbări de la un meci la altul. Rădoi trebuie să insufle echipei acum o altă atitudine. Dacă portarul este cel mai bun de la noi, e clar că avem o problemă, nu? Atitudinea n-a fost în regulă la cei mai mulți jucători.

Norvegia ne-a fost superioară. Uitați-vă unde joacă nordicii și unde jucăm noi? Valoarea individuală a făcut diferența în acest meci. S-a bazat prea mult Mirel Rădoi pe valoarea jucătorului nostru”, a declarat Gabi Manu.

Gabi Manu (38 de ani) a preluat pe Metaloglobus în această vară cu obiectiv accederea în playoff și, ulterior, promovarea în primul eșalon. Ca secund a mai reușit performanța cu Sportul și FC Otopeni, dar noua țintă vine la prima experiența ca principal.

Din sursele Prosport, acesta are un bonus de 50.000 de euro la promovare și unul tot de 50.000 de euro în cazul în care Metaloglobus câștigă trofeul Cupa României.

Reprezentativa României a fost învinsă, duminică seară, scor 4-0 (2-0), pe stadionul Ullevaal din Oslo, de selecţionata Norvegiei, într-un meci din prima grupă a Ligii B din cadrul Ligii Naţiunilor. Au marcat Haaland ’13, ’64, ’74 şi Sorloth ’39.

analiza gabi manu mirel radoi norvegia romania