GÂNDUL LIVE. La Muzeul dedicat câinilor fără stăpân, „Mesagerii speranței” își așteaptă oamenii – VIDEO


Zilnic în România sunt zeci de animale maltratate cu o cruzime de neînchipuit. Cele mai multe trec prin chinuri groaznice, unele au noroc și sunt salvate, altele sunt lăsate în agonie până mor. Așa s-a înființat și primul muzeu din România dedicat câinilor fără stăpân la adăpostul „Speranța” din Popești Leordeni. Un autobuz care a fost transformat în clinică veterinară mobilă și care este dotată cu instrumentarul necesar pentru operații și intervenții chirurgicale. Clinica pe patru roți a funcționat 10 ani, timp în care peste 70.000 de animale au fost sterilizate. Cu mult efort și dăruință medicii au reușit să creeze acest spital la care să aibă acces toate animăluțele aflate în nevoie.

Max era doar un pui când a nimerit în mâinile unor studenți nepricepuți, la început de drum. Fără să vrea, l-au ars într-un laborator de chimie. Astăzi, jobul lui Max este de mesager, „Mesager al speranței”.

„Niște oameni fără minte și-au bătut joc de el. Recuperarea a fost grea, pentru că arsurile se recuperează greu. Nu a fost ușor, dar neașteptat am reușit și l-am salvat, nu am crezut că am putut să-l mai salvăm pentru că el a fost ars și pe spate nu numai pe cap”, povestește dr. Anca Tomescu, președintele Animal Society, pentru echipa GÂNDUL LIVE.

„Mamaie” este o clinică care și-a făcut treaba

Adoptate au fost majoritatea animăluțelor care au trecut pragul clinicii. Medicii de acolo s-au încăpățânat să le găsească și o familie, nu doar să le salveze viața. Și o fac în continuare. În momentul acesta medicii de la Fundația Speranța găzduiește sute de căței fără stăpân. Unii au probleme locomotorii, alții au fost chinuiți de oameni fără suflet.

Povestea clinicii mobile, transformată în muzeu a început în Germania, unde era autobuz pentru poliția din Berlin, a fost luată de iubitorii de animale, care au transformat-o încet în clinică veterinară mobilă.

În clinica mobilă au fost salvate de la moarte multe animale. Autobuzul mobil era poreclit „Mamaie”, asta pentru că nu prindea mai mult de 60, 70 de km la oră. Chiar și așa.. a făcut istorie!

„Mamaie este o clinică care și-a făcut treaba, dorința mea secretă este dacă câștig la loto să o fac să meargă iar”, povestește dr. Anca Tomescu.

Pe pereții autobuzului stau mărturie zeci de fotografii cu momentele de glorie ale clinicii.

„Aici este momentul în care a plecat din Viena către București, alt moment haios acum.. atunci un pic supărător a fost că Heli a fost ținut în vamă 17 ore pentru că în vamă la Nădlac nu se mai întâmplase să mai vină o așa mașină transformată în clinică veterinară. Nu mai văzusem așa ceva în 21 de ani”, povestește doctorul.

„Primul câine castrat în această clinică a fost un mascul pe nume Bobiță, un mascul alb și s-a întâmplat pe platoul Academiei Militare. Acolo a fost parcată, acolo a fost castrat primul cățel cu presă, cu vip-uri”, a explicat dr. Anca Tomescu.

Această clinică mobilă este prima din România și găzduiește poveștile a mii de animăluțe. Pe această masă au fost operați mulți cățeluși. Din fericire toate poveștile au avut un final fericit, au fost adoptați.

Anul trecut au fost înregistrate peste 600 de sesizări în toată țara despre animale chinuire și abandonate pe străzi. Din păcate, la urechiile autoritățiilor ajung mai puține cazuri decât sunt în realitate. Animalele norocoase ajung în adăposturi, însă cele mai puțin norocoase sunt omorâte cu bestialitate și chinuite ani la rând.

(Autor: Ana Maria Gagea)

adapost animale adapost catei adoptie caini aparatori caini caini fara stapan