GÂNDUL LIVE. Balcon prăbușit de la etajul 3 al unui bloc din Vaslui! Proprietara imobilului: „Am auzit un zgomot puternic…”


Un balcon de la etajul al treilea al unui bloc din municipiul Vaslui s-a prăbușit duminică noapte, căzând peste balconul de la etajul inferior, au anunţat, luni, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui. Din fericire nu au existat victime!

Potrivit locatarilor de la blocul 15 situat pe strada Călugăreni, acolo unde s-a petrecut incidentul, balconul ar fi căzut în jurul orei 3.00, când în zonă s-a auzit un zgomot asurzitor.

Reprezentanţii ISU Vaslui au anunţat că nu pot interveni, pentru că la faţa locului nu au ajuns încă experții din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii Vaslui şi de la Serviciul Urbanism al Primăriei. O anchetă va stabili dacă balconul prăbuşit avea autorizaţie.

„Am auzit un zgomot puternic si apoi am văzut că balconul a căzut cu tot ce era în el. Cred cã vechimea clãdirii si-a spus cuvântul, dar si modul în care a fost fãcut acel balcon, fără o structurã de rezistență în zidurile laterale. În interiorul balconului aveam un dulap cu câteva lucruri personale, dar acesta a fost distrus în urma prăbusirii”, povestește proprietara imobilului, potrivit Vremea nouă.

O clădire monument istoric s-a prăbușit în centrul Capitalei! Mai multe persoane au fost evacuate

O clădire încadrată în categoria monument istoric, din București, s-a prăbușit la sfârșitul lunii octombrie, anunță ISU București-Ilfov.

Incidentul, care se putea solda cu o tragedie, a avut loc în Zona Unirii, strada Iuliu Barasch, în Cartierul Evreiesc, scrie B1.ro.

Nu au fost răniți, dar echipele de intervenție au evacuat șase persoane, printre care și un copil, din clădirea lipită de cea care s-a prăbușit.

La fața locului au acționat Detașamentul Special de Salvatori și o autospecială.

accident balcon gandul live imobil incident ISU vaslui zgomot