GÂNDUL LIVE. Adrian Asoltanie, trainer financiar, sfaturi pentru românii afectați de pandemie: Căutați surse alternative de venit / Păstrați economiile în euro

header image

Adrian Asoltanie, trainer financiar, a oferit sfaturi utile, la GÂNDUL LIVE, pentru cei afectați economic de criza Covid-19. Specialistul recomandă identificarea unor surse alternative de venit, pentru a nu ne baza doar pe salariu și economisirea în euro, nu în lei.

„Pregătirea trebuie să se întâmple vara-toamna, nu în iarnă. Pe zona de Horeca săracii nu știu de azi ce se întâmplă mâine. Pentru angajații din HoReCa e să încerce să își caută alte proiecte, surse de venituri, în zone neconexe, astfel încât să nu se bazeze pe o singură sursă de venituri.

„Să nu stăm ca barza într-un picior…”

Să nu stăm ca o barză într-un picior, într-un singur salariu, întotdeauna trebuie să găsim ceva în plus.

Punctul de plecare trebuie să fie o pasiune pe care o ai. În afară de salariu. Adu-ți aminte ce îți plăcea să faci. Poate erai bun la limbi străine, poate îți place meșteritul, ideea e să construim ușor-ușor și alte surse alternative de venit.

„A fost veselie mare, iar acum rata de economisire este record”

Românul economisește când dă de greu. A fost veselie mare, iar acum rata de economisire este record. Oamenii se trezesc când este mai greu.

2021 va fi mai greu decât 2020. Se vehiculează acele litere, când vine vorba de recuperare. Estimarea mea personală este o revenire în W, cu încă o cădere, mai serioasă decât cea care a trecut. Eu așa văd lucrurile, așa mă pregătesc.

În primul rând să ai un buget personal, de unde îți vin, cât de stabile sunt aceste surse de venituri. Nu să trăim la limită, dar evaluăm risipa. Am pus pauză la proiectele scumpe, lansări de afaceri, achiziții imobiliare – recomandarea mea e să așteptăm un pic.

„Țineți economiile în euro!”

Sunt niște paradoxuri. Pe de o parte se construiește foarte mult. În zona de chirii mai puțini studenți prin centrele universitare, mai puțini turiști, angajați corporatiști care aleg să lucreze de la domiciliu, toate lucrurile astea se vor întâlni în piață, se vor corecta.

Am zis să așteptăm un pic să vedem cum se lămuresc lucrurile din punct de vedere medical.

Părerea mea este să țină oamenii banii în EURO!”, a recomandat Adrian Asoltanie, la GÂNDUL LIVE.

adrian asoltanie bani coronavirus euro gandul live horeca sfaturi trainer financiar