Focar de Covid-19 la Tribunalul Olt! Magistrați și personal auxiliar, infectați cu noul coronavirus

header image

Tribunalul Olt a anunţat, miercuri, într-un comunicat de presă, că trei judecători din cadrul instanţei, precum şi trei grefieri, ca şi un specialist IT sunt infectaţi cu noul coronavirus!

Cauzele aflate pe rolul completelor în care sunt titulari cei trei judecători vor fi amânate până la revenirea acestora.

Tribunalul Olt sesizează DSP. Șapte persoane infectate cu SARS-Cov-2

Având în vedere apariţia în mass-media a unor informaţii privind existenţa unor cazuri de infectări cu noul coronavirus la Tribunalul Olt, aducem la cunoştinţa publicului că în cadrul instanţei, în prezent, există şapte cazuri de infectare în rândul personalului instanţei – trei judecători, trei grefieri şi un specialist IT.

La data de 17.11.2020 a avut loc Adunarea Generală a judecătorilor Tribunalului Olt în care s-a hotărât ca activitatea de judecată în cazurile completelor de judecată unice sau colegiale, în care titularul sau cel puţin unul dintre titulari se află în imposibilitatea desfăşurării activităţii din cauza infectării, să se desfăşoare prin luarea măsurii amânării cauzelor aflate pe rol până la revenirea titularului completului la serviciu”, se precizează în comunicatul Tribunalului Olt.

Sursa citată mai informează că va fi sesizată Direcţia de Sănătate Publică pentru efectuarea unei analize a situaţiei şi a comunicării măsurilor suplimentare ce trebuie luate. Primele trei cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 la Tribunalul Olt au fost raportate luni, când au fost confirmaţi trei judecători.

judecatori infectati noul coronavirus tribunalul olt Tribunalul Olt focar Covid