Florin Răducioiu are dubii în ceea ce privește convocările făcute de Mirel Rădoi. „Nu confirmă! Mitriță e sub așteptări”

header image

Florin Răducioiu a comentat în legătură cu partida jucată de echipa națională a României cu Austria, scor 0-1, în Liga Națiunilor, iar fostul atacant a dezvăluit că are dubii în ceea ce privește convocările făcute de Mirel Rădoi.

Acesta a explicat și cum a reușit Austria să învingă România pe stadionul „Ilie Oană”, scor 0-1. „Austria a avut mai multe ocazii decât noi, a lovit de două ori bara, plus un joc colectiv mult mai bun. Nu o putem compara cu Norvegia, însă rezultatul este just şi reflectă situaţia din teren a declarat Florin Răducioiu, conform Telekomsport.

Florin Răducioiu are dubii în ceea ce privește convocările făcute de Mirel Rădoi

Totodată, fostul atacant al lui Milan și al echipei naționale a României recunoaște că a avut dubii în momentul în care a văzut lista cu jucătorii convocați de Mirel Rădoi pentru duelurile cu Islanda, Norvegia și Austria.

„Trebuie sa privim obiectiv această realitate, cu un antrenor care nu reuşeşte sa imprime echipei un joc mai realist ca să ne facă să câştigăm meciurile. Pentru că pe noi asta ne interesează. Am mari dubii si in ceea ce priveşte selecţia unor jucători care nu confirmă” a mai spus Florin Răducioiu.

Fostul mare internațional român nu s-a ferit să dea și exemple. În general la linia defensivă. Bălaşa spre exemplu, pentru că este un jucător care nu-mi dă siguranţă. Mitriţă este sub aşteptări. De-asta sunt puţin contrariat”

alexandru mitrita austria florin raducioiu liga natiunilor mihai balasa romania