Florin Mergea a revenit cu victorie în circuitul ATP, după 3 ani! Calificare în sferturi la Antalya alături de noul partener

header image

Florin Mergea a revenit victorios în circuitul ATP, obținând primul succes după 3 ani, la turneul de la Antalya (Turcia), împreună cu elvețianul Luca Margaroli! Florin și Luca s-au calificat în sferturile de finală, după 6-4, 7-5 cu croații Ivan Sabanov și Matej Sabanov.

Florin Mergea nu mai câștigase niciun meci în circuitul ATP din februarie 2018, atunci când a făcut tandem cu canadianul Daniel Nestor la turneul de la Marseille (i-au învins pe Damir Dzumhur și Antonio Sancic în turul I, scor 7-6, 6-4).

Mergea a evoluat, apoi, cu precădere în turneele Challenger, însă în 2021 a avut inspirația de a juca în echipă cu Luca Margaroli la turneul ATP de la Antalya, dotat cu premii în valoare totală de 361.800 de euro.

Florin Mergea, victorios în circuitul ATP după 3 ani

Florin Mergea (35 de ani) și Luca Margaroli (28 de ani) s-au impus în minimum de seturi, sâmbătă, în runda inaugurală a turneului ATP de la Antalya! Cei doi au dispus de frații gemeni Ivan Sabanov și Matej Sabanov (28 de ani), cu scorul de 6-4, 7-5.

Ambele seturi au fost controlate de echipa româno-elvețiană, care a cedat un singur game pe propriul serviciu, reușind cu două break-uri mai mult decât perechea adversă! Victoria a fost însă una muncită, Mergea și Margaroli fructificând prima minge de meci după o oră și 25 de minute.

Ce urmează pentru Florin Mergea și Luca Margaroli la turneul ATP de la Antalya

Florin Mergea și Luca Margaroli și-au asigurat câte un cec în valoare de 1.720 de euro și 45 de puncte ATP grație victoriei din runda inaugurală! În sferturile de finală ale turneului de nivel ATP 250, cei doi se vor confrunta cu câștigătorii meciului Nikola Cacic/Frederik Nielsen (Serbia/Danemarca) – Salvatore Caruso/Andrea Vavassori (Italia).

Florin Mergea (155 ATP), fost număr 7 mondial la dublu, a trecut prin schimbări majore în ultimii ani! După ce s-a operat la genunchi în urmă cu două sezoane, sportivul din Târgu Jiu a devenit tată în ocrombrie 2018, având un băiat pe nume Noah.

2021 antalya atp florin mergea luca margaroli victorie