Florin Bratu sare în apărarea lui Mirel Rădoi după trei eșecuri la rând suferite de România: „Sunt fanul lui! Să nu cedeze”

header image

Florin Bratu sare și el în apărarea lui Mirel Rădoi! Antrenorul Concordiei Chiajna crede că tehnicianul n-ar trebui să plece de pe banca României, fostul atacant fiind „fanul lui Rădoi”.

Mirel Rădoi este susținut de colegii de generație, iar Florin Bratu îi cere lui Răzvan Burleanu să nu se gândească la îndepărtarea tehnicianului care a dus România până în semifinalele Campionatului European U21.

Florin Bratu, mesaj superb pentru Mirel Rădoi: „Sunt fanul lui! Să nu cedeze”

„Eu sunt un fan al lui Mirel Rădoi! Îmi place cum gândește, dă curaj echipei, dar nu suntem o super echipă, trebuie să avem răbdare. Mirel este un coleg de generație și îl susțin din toate punctele de vedere. Să fim alături de el, să ia din critici ce crede el că îi folosește. Vreau ca Federația să-l țină, el să nu cedeze. Din eșecuri poți să ajungi mai bun”, a spus Florin Bratu, după remiza dintre Universitatea Cluj și Concordia Chiajna (1-1), din Liga 2.

Mirel Rădoi a fost apărat și de Marius Șumudică, tehnicianul lui Gaziantep având un discurs dur la adresa contestatarilor selecționerului României. Mirel Rădoi a avut o izbucnire la conferința de presă de după eșecul cu Austria, scor 0-1. Selecționerul a dat de înțeles că ia în calcul chiar și demisia, după ultimele meciuri din Liga Națiunilor.

Lăsăţi-l, băi, pe Rădoi să-şi facă treaba! Ce facem? Aşteptăm să greşească şi apoi ne batem cu pumnul în piept? De ce n-aţi spus înainte? Îl desfiinţăm acum pe Rădoi? Desfiinţăm Federaţia? Veniţi voi şi puneţi monopol pe fotbalul românesc şi demonstraţi că sunteţi cei mai buni! Hai să-l omorâm acum pe Rădoi! Răstigniţi-l”, a declarat Marius Șumudică la Pro X.

Clasamentul grupei României din Liga Națiunilor

Programul grupei României din Liga Națiunilor

bratu Bratu Radoi Bratu Romania florin bratu Radoi Romania