Fiul lui Bobby Brown a murit la 28 de ani! Istoria familiei de artiști, marcată de sinucideri

header image

Veste tristă la opt ani de la moartea celebrei cântărețe Whitney Houston. Bobby Brown Jr., fiul cântărețului Bobby Brown, a fost găsit mort miercuri în casa lui din Los Angeles.

Poliția din LA a răspuns la apelul de urgență făcut miercuri după-masă, informează Digi24.ro.

Bărbatul de 28 de ani a fost declarat mort la fața locului, neexistând nicio suspiciune de natură criminală în cazul morții sale.

Brown Jr. era fratele vitreg al lui Bobby Kristina Brown, decedată în 2015, la 22 de ani.

Bobbi Kristina Brown era fiica cântăreței Whitney Houston, care s-a înecat în cadă în 2012.

Whitney Houston, artista căsătorită cu Bobby Brown până în 2007, a decedat pe 11 februarie 2012, după ce s-a înecat accidental în cadă, din cauza consumului de droguri.

Trei ani mai târziu, fiica divei pop și a lui Bobby Brown, Bobbi Kristina Brown, a fost găsită inconștientă în cada casei sale din Roswell, Georgia.

Medicii legiști au stabilit că o supradoză de droguri și timpul petrecut sub apă i-au produs leziuni cerebrale și o pneumonie gravă, care au dus la moartea tinerei la doar 22 de ani.

Rapperul găsit vinovat de moartea fiicei lui Whitney Houston a decedat la 30 de ani

Rapperul Nick Gordon, găsit responsabil legal de moartea, în iulie 2015, la 22 de ani, a logodnicei sale, Bobbi Kristina Brown, fiica lui Whitney Houston și a lui Bobby Brown, a decedat la vârsta de 30 de ani.

Informația a fost confirmată de avocatul lui Gordon, Joe S. Habachy, care nu a oferit detalii despre circumstanțele decesului.

În septembrie 2016, o instanța din statul american Georgia a decis că rapperul Nick Gordon este responsabil din punct de vedere legal de moartea logodnicei sale, Bobbi Kristina Brown, fiica lui Whitney Houston și Bobby Brown, care a murit în iulie 2015, la vârsta de 22 de ani, după ce a stat șase luni în comă indusă, fiind găsită în stare de inconștiență într-o cadă de baie.

bobby brown jr los angeles moarte sinucidere vedete whitney houston