FCSB – Astra Giurgiu se joacă pe Arena Națională! Vestea bună primită de elevii lui Toni Petrea

header image

FCSB va reveni joi seară în țară, după cantonamentul din Turcia, cel care a provocat un adevărat scandal mediatic. O zi mai târziu, elevii lui Toni Petrea vor disputa meciul cu Astra, pe Arena Națională.

FCSB va juca primul meci din retur acasă, contra giurgiuvenilor. „Perlele” lui Gigi Becali s-au pregătit la Antalya în condiții foarte bune, în temperaturi mai ridicate decât cele din România. Totuși, acum vor fi nevoiți să înfrunte gradele cu minus care se vor înregistra la ora meciului.

FCSB – Astra Giurgiu se joacă pe Arena Națională

Singura veste bună este că meciul se va putea juca pe Arena Națională, stadion pe care liderul Ligii 1 nu a mai avut acces pe final de 2020. Problemele de la acoperiș s-au rezolvat, astfel că stadionul poate iar să găzduiască evenimente sportive.

Gigi Becali le răspunde oficialilor din Liga 1 care cer ca FCSB să stea în carantină

FCSB a ales să susțină un stagiu de pregătire în Antalya, așa cum ProSport a anunțat, iar Universitata Craiova și Astra Giurgiu sunt două dintre echipele din Liga 1 care și-au arătat nemulțumirea față de faptul că formația roș-albastră nu va sta în carantină la întoarcerea în țară, deși Turcia se află pe lista galbenă a autorităților.

Gigi Becali le-a transmis contestatarilor că vor avea parte de o surpriză și că FCSB nu o să stea în carantină deoarece el a studiat foarte bine legea.

„Rotaru, Niculae, Mara sau cine ne tot cere să stăm în carantină la întoarcerea din Turcia vor avea o mare surpriză. Nu vom sta în nicio carantină și nu e problema mea că pe alții nu i-a dus capul să studieze bine legea. Dacă nu studiam bine legea și nu eram sigur că nu vom sta în carantină, nu îmi lăsăm echipa să plece în Turcia.

Vom juca și în prima etapă din 2021 fără nicio problemă. Au început să se sperie de noi? Anul ăsta nu vom rata campionatul”, a spus Gigi Becali, patronul fostei vicecampioane a României, pentru ProSport.

arena nationala astra giurgiu fcsb liga 1 toni petrea