FBI oferă o recompensă de 10.000 de dolari pentru a recupera un Humvee „pregătit de război”, care a fost furat în California

header image

FBI oferă o recompensă de 10.000 de dolari, după ce un vehicul militar Humvee de 120.000 de dolari, complet echipat de luptă, a fost furat în California.

Vehiculul blindat a dispărut dintr-o unitate a Gărzii Naționale, într-o suburbie din Los Angeles, înainte de inaugurarea noului președinte Joe Biden, scrie thesun.co.uk.

Hoții riscă ani mulți după gratii!

Anunțul furtului a generat panică pe Twitter! FBI a avertizat că hoții riscă până la 10 ani de închisoare federală, deoarece au sustras un vehicul militar, dintr-o unitate specială.

Numărului administrativ al Humvee-ului este WV57TO-HQ06/M1165A1 și cel de înregistrare NZ311R.

Numărul de batalion este 40TH BSB. FBI oferă recompensă 10.000 de dolari pentru a recupera prețiosul vehicul.

Acesta valorează 120.000 de dolari și este complet echipat pentru luptă. Furtul vehiculului militar este privit cu îngrijorare și prin prisma tensiunilor din SUA, după asaltul asupra Capitoliului din Washington.

Alertă la Washington: Bărbat înarmat cu un pistol și 500 de gloanțe, arestat în apropierea Capitoliului

Un bărbat din Virginia a fost arestat în Washington, în zona Capitoliului, după ce polițiștii de la un punct de control au descoperit că acesta purta un pistol încărcat și 500 de gloanțe, relatează surse din forțele de ordine citate de CNN.

Tânăr arestat în apropierea Capitoliului

Tânărul arestat se numește Wesley Allen Beeler, are 31 de ani și este originar din Virginia. Bărbatul a încercat să intre în zona de securitate la bordul unei camionete. Când agenții îi verificau actele, au observat că avea abțibilduri lipite pe geamurile mașinii pe care scria „Dacă vin să vă ia armele, dați-le gloanțele mai întâi”. Întrebat dacă are o armă, bărbatul a recunoscut că da, iar la percheziții polițiștii au găsit pistolul încărcat, dar și rezerve de 500 de gloanțe.

Părinții săi spun că acesta a lucrat în aviația militară, iar în ultima săptămână a făcut ture de noapte în Washington. În trecut, el ar fi asigurat securitatea la o proprietate a Ambasadei Arabiei Saudite, iar părinții nu au fost mirați să afle că avea armament în mașină.

armata california capitoliu furt humvee los angeles razboi