Centrala termică a unui apartament din orașul Medgidia a sărit în aer! În urma exploziei, o persoană a fost rănită, iar alta a suferit un atac de panică. Incidentul s-a petrecut joi dimineață, într-un imobil cu trei etaje
Din ferifice, explozia nu a fost urmată și de un incendiu puternic, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea.
Explozia s-a produs la centrala termică a unui apartament de la etajul al doilea al unui imobil cu trei nivele. Cele opt persoane care locuiesc în imobil au fost evacuate.
„Un bărbat a fost preluat de ambulanţă şi transportat la spital, cu arsuri de gradul II, iar o femeie a fost preluată de SMURD, suferind un atac de panică. Cea de a doua victimă a refuzat transportul la spital”, a precizat ISU Dobrogea. Celelalte persoane au fost evaluate medical la faţa locului.
Autorităţile au intervenit cu două autospeciale de stingere de la Detaşamentul Medgidia, un echipaj SMURD şi două ambulanţe.
bloc centrala termica explozie medgidia