EXCLUSIV. Cel mai cunoscut PR din România și poate cel mai bogat român au fost testați pozitiv și, apoi, negativ în două rânduri! E incredibil ce se ascunde în spatele poveștii! + Unde au pățit așa ceva!

header image

Cel mai bogat român, dar și cel mai cunoscut PR de la noi din țară aduc acuzații grave la adresa celui mai solicitat centru de testare pentru COVID – OK Medical.Cei doi au făcut testul COVID la OK Medical – Băneasa Shopping City, un centru de testare drive-in, iar rezultatul a ieșit pozitiv, după care și-au făcut alte două teste, dar la altă clinică, iar rezultatele au ieșit negative.

Pptrivit surselor GÂNDUL.RO, primul test a fost făcut în data de 4 septembrie la clinica OK Medical, iar a doua zi a ieșit rezultat pozitiv. La scurt timp a fost efectuat al doilea test, de data asta la clinica SANADOR. O zi mai tarziu, testul COVID a ieșit negativ.

„În data de 7 septembrie am repetat testul RT-PCR în alt centru Sanador, iar în data de 8 septembrie am primit rezultat negativ”, a declarat, în exclusivitate pentru GÂNDUL.RO, cel mai cunoscut PR din România, care ne-a solicitat să-i protejăm identitatea.

La fel s-a întâmplat și cu unul dintre cei mai bogați români, afirmă sursele noastre. Ok Medical l-a ”testat” pozitiv, pentru care, ulterior, alte două teste să se dovedească negative.

Nu este prima dată când centrul primește reclamații în legătură cu rezultatele testelor COVID

În trecut, și echipa de fotbal a CFR Cluj a fost testată la OK Medical, iar rezultatul a fost pozitiv COVID-19. Totuși, în urma retestărilor, s-a descoperit că rezultate au fost fals pozitive. Toți cei 23 de membri ai echipei CFR Cluj erau, de fapt, negativi COVID-19.

Ce spune managerul centrului de testare OK Medical

„Pentru a înțelege foarte bine cum se poate ajunge la un rezultat fals, pozitiv sau negativ, trebuie să mergem pe firul testării. Testarea COVID-19 a unui pacient presupune trei pași, care parcurși riguros, fără abateri, dau rezultatul corect. Cei trei pași sunt: recoltarea, apoi transportul probelor și, în final, prelucrarea lor în laborator.

Trebuie să spun că, există, însă, și o eroare standard PCR, chiar dacă aceste etape au fost făcute corect, undeva la maximum 4%, care însă, poate fi redusă. Erorile pot apărea dacă cel puțin unul dintre acești pași nu a fost făcut corect și am să fiu mai explicit.

De exemplu, un rezultat fals negativ poate apărea dacă primul pas, recoltarea a fost făcută incorect sau superficial. Teoria spune că recoltarea trebuie să se facă și nazal și faringian. Cel care recoltează trebuie să ia câte 2 probe din fiecare nară și din gât.

De aceea, pentru a fi siguri că rezultatul testului va fi cel corect, este necesar ca pacienții să urmărească și să fie atenți de unde și de câte ori li se recoltează probe”, spune Mihail Lala.