Este sau nu discriminatorie solicitarea unui certificat de vaccinare anti-COVID pentru cei care vor să călătorească? Opinia președintelui CNCD

header image

Ideea unui certificat sau pașaport de vaccinare împotriva COVID-19 naște controverse în ultimele zile.

Unele voci susțin că un astfel de document ar putea reprezenta o asigurare că vacanțele vor fi sigure, în timp ce alte voci, printre care cea a președintelui Klaus Iohannis, susțin că s-ar crea un cadru de discriminare între cetățeni.

Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Asztalos Csaba, a explicat pentru Digi24 că la nivelul Uniunii Europene există o directivă prin care sunt prevăzute și excepții de acest tip.

Mai exact, el spune că există o directivă privind dreptul la liberă circulație și ședere în UE prin care este prevăzută și situația de excepție prin care se pot impune restricții pentru protejarea sănătății publice.

Asztalos Csaba: Propunerea nu este neapărat discriminatorie

Oficialul susține că subiectul este destul de complicat, dar atrage atenția că această propunere nu este neapărat una discriminatorie

„Subiectul este puțin nuanțat. La nivelul UE avem Directiva 38 din 2004 privind dreptul la libera circulație și dreptul de ședere în UE, una dintre excepții – când poți impune restricții, este tocmai sănătatea publică.

Art. 29 spune clar că sunt boli care justifică măsuri de restricționare a liberei circulații, boli cu potențial pandemic, așa cum sunt definite de OMS, boli infecțioase contagioase.

Potrivit legilor UE, statele membre au și posibilitatea legală să impună restricții ale libertății de circulații și a dreptului de ședere când trebuie să protejeze sănătatea publică.

Solicitarea de teste sau de certificate de vaccinare nu vor fi neapărat o formă de discriminare. Suntem într-o perioadă de vaccinare, trebuie să punem accent pe transparență și informare cu privire la procesul de vaccinare, ca populația să aibă încredere și să decidă informat dacă se vaccinează sau nu, să insistăm pe aceste aspecte de informare.

Astfel, conform legilor UE, se pot impune restricții și se pot solicita astfel de condiții tocmai pentru a se proteja sănătatea publică”, a explicat Asztalos Csaba.

Președintele CNCD susține, însă, că regulile se pot schimba de la zi la zi, astfel că informarea cetățenilor este cu atât mai importantă.

Totodată, el spune că nu ar trebui induse tensiuni în societate.

„Să încercăm să fim calmi și să ne străduim a informa populația corect cu privire la procesul de vaccinare și la condițiile de deplasare si de transport”, a spus Asztalos Csaba.

Grecia a propus un certificat de vaccinare la nivel european

Premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, a trimis o scrisoare către Comisia Europeaă prin care solicită relaxarea regulilor de călătorie pentru persoanele care s-au vaccinat.

Deși nu își dorește ca vaccinarea să fie o condiție prealabilă pentru călătorie sau să fie obligatorie la modul general, Mitsotakis a cerut ca „persoanele care au fost vaccinate să poată călători liber”.

Grecia a propus un certificat de vaccinare împotriva COVID-19 care să fie valabil la nivelul întregii Uniuni Europene, cu scopul de a facilita călătoriile și industria turismului, puternic afectată de pandemie.

Potrivit propunerii premierului grec, certificatul ar putea fi utilizat la îmbarcarea în orice fel de mijloc de transport.

Președintele Klaus Iohannis a declarat marți că nu este de acord cu impunerea la nivel european a unor certificate în baza cărora cei vaccinați împotriva COVID-19 să poată călători.

asztalos csaba certificat de vaccinare cncd coronavirus pandemie covid-19 vaccinare covid-19