Episcopia Devei şi Hunedoarei, donație de mii de euro! Cine este beneficiarul

header image

Episcopia Devei şi Hunedoarei a donat Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva 30 de echipamente medicale ce sunt utile în tratamentul bolnavilor de Covid-19, căştile de tip CPAP reprezentând o alternativă la procedura de intubare din secţiile de ATI.

Valoarea echipamentelor donate se ridică la 43.000 de lei, se arată într-un comunicat de presă.

Episcopia Devei şi Hunedoarei, sprijin nemijlocit pentru cadrele medicale

Toate acestea se adaugă altor donaţii importante, constând în materiale igienico-sanitare, dezinfectanţi, alimente şi apă, făcute de Episcopia Devei către personalul medical de la debutul pandemiei de coronavirus.

Răspunzând solicitării venite din partea Secţiei ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva, Episcopia Devei şi Hunedoarei, prin purtarea de grijă a Preasfinţitului Părinte Episcop Gurie, donează acestei secţii un număr de 30 de dispozitive medicale (kit cască şi accesorii pentru CPAP), în valoare de 43.000 lei. Dispozitivele medicale donate sunt de un real folos pentru bolnavii de Coronavirus care necesită intubare, aceste căşti reprezentând o alternativă noninvazivă la această procedură medicală a intubării”, se arată într-un comunicat al Episcopiei Devei.

Totodată, Episcopia Devei îndeamnă preoţii şi credincioşii să îşi concerteze eforturile în vederea sprijinirii strădaniei autorităţilor şi personalului din sistemul medical pentru combaterea pandemiei de coronavirus.

casti CPAP donatie Episcopia Devei spitalul judetean deva