Edi Iordănescu vrea să transfere de la Dinamo! Trei „câini” ar putea ajunge la CFR Cluj: „Am văzut că este interes și din alte părți”

header image

Edi Iordănescu, antrenorul în vârstă de 42 de ani al lui CFR Cluj, se gândește să profite de situația delicată de la Dinamo și a pus ochii pe doi jucători din „Ștefan cel Mare”.

Mijlocașii Paul Anton (29 de ani), Juan Camara (26 de ani) și Diego Fabbrini (30 de ani) sunt jucătorii pe care Edi Iordănescu i-a remarcat la Dinamo înainte de pauza competițională.

Antrenorul lui CFR Cluj a avutnumai cuvinte de laudă la adresa celor menționați și a remarcat spiritul de lider al lui Paul Anton, jucător cu care a mai colaborat la Pandurii Târgu Jiu.

Edi Iordănescu vrea să transfere la CFR Cluj trei jucători de la Dinamo

„Aş mai dori 1-2 jucători de profil ofensiv. Au plecat doi, e posibil să mai plece unul, deja e mult să spun că ar mai putea să plece şi al doilea pentru că nu a venit încă nimeni. Nu aş vrea să greşim. Aş vrea să alegem ce trebuie. Avem nevoie de jucători care să aducă un impact imediat. Dacă vom anunţa măcar un nume zilele următoare, eu aş fi fericit.

Fabbrini e un jucător foarte interesant pentru mine. Un jucător de calitate care poate să aducă un plus ofensiv pentru orice echipă din campionatul românesc. Piaţa este destul de zgârcită în momentul acesta. Sunt puţini jucători liberi şi de calitate.

Nu ar fi corect să mă hazardez să vorbesc despre jucătorii de acolo. Dacă vreunul dintre ei va rămâne liber, dacă va rezilia cu Dinamo şi poate fi interesant pentru noi, ok. Sunt mulţi jucători interesanţi acolo. E Paul Anton, cu care am lucrat. E un lider adevărat, un căpitan de echipă. E un băiat extrem de echilibrat şi de inteligent. Mai este Camara. Am văzut că pentru el mai este interes şi din alte părţi”, a spus Edi Iordănescu, potrivit Antena Sport.

cfr cluj dinamo edi iordanescu liga 1 transfer