Edi Iordănescu, îngrijorat înaintea reluării campionatului: „Asta mă supără cel mai tare!” Antrenorul promite al patrulea titlu consecutiv | VIDEO

header image

Edi Iordănescu are motive de îngrijorare înaintea reluării sezonului. Antrenorul lui CFR Cluj se plânge de condițiile de pregătire și crede că va fi foarte greu să își atingă obiectivele. Cu toate acestea, înlocuitorul lui Dan Petrescu nu ezită să le promită titlul fanilor.

Edi Iordănescu trebuie să schimbe din mers liniile la CFR Cluj. Echipa a părut vlăguită pe finalul sezonului de toamnă, lucru recunoscut și de Iordănescu Jr. Cu Dan Petrescu plecat în Turcia, la Kayserispor, campionii au șansa de a reveni în lupta la titlu.

Edi Iordănescu, îngrijorat înaintea reluării campionatului: „Asta mă supără cel mai tare!” Antrenorul promite al patrulea titlu consecutiv

CFR Cluj a început anul cu o remiză, 1-1, în amicalul cu Gaz Metan Mediaș. Partida s-a jucat la Cluj. Michael Pereira a deschis scorul în minutul 56, pentru campioni, dar Ciocan a restabilit egalitatea pe final, minutul 89.

„Greu, avem multe dezavantaje cu clima, a trebuit să ne adaptăm la program. Personal, mă supără cel mai tare. Băieții au răspuns bine, dar condițiile de antrenament sunt foarte grele, a plouat mult la Cluj, ne-am antrenat în noroi.

E greu să-ți atingi obiectivele pregătirii, și așa comprimată. Suferă produsul final, trebuie să ne uităm la tot procesul de pregătire. Nu am avut timp nici pentru un cantonament în străinătate. E greu să te pregătești în condițiile astea, nu ai condiții.

E cea mai mare provocare din cariera mea de antrenor, condițiile de pregătire”, a spus Iordănescu, pentru site-ul oficial al clubului.

Edi Iordănescu promite titlul, deși CFR Cluj va pleca în primăvară de pe locul 3, la trei puncte de liderul FCSB.

„Vrem să câștigăm campionatul, de aceea am venit, mi-am asumat asta. Clasamentul momentului spune că plecăm cu șansa a treia, dar am mai recuperat din puncte față de principalele contracandidate. Să vedem și cu ce vom mai completa lotul.

Ar fi foarte important ca publicul să revină. Eu am fost primit cu foarte multă căldură și am simțit ce înseamnă ei pentru CFR. Ar fi ceva extraordinar, dacă s-ar întâmpla asta”, a mai spus Edi Iordănescu.

CFR Cluj va debuta oficial în 2021, joi, 14 ianuarie, de la ora 20:00, când va juca cu Academica Clinceni.

cfr cluj dan petrescu edi iordanescu gaz metan medias