Drama trăită de portarul Viitorului, după ce s-a întors din Italia: „Femeile goale urmau să ajungă în paturile lor dacă nu îl băgau să joace!”

header image

Valentin Cojocaru a trecut peste o perioadă foarte grea! Revenit la Viitorul, portarul n-a convins în Italia, iar tatăl lui, Ispas, a dezvăluit amănunte incredibile, totul pentru ca fiul acestuia să nu se impună în Italia.

Ajuns la 25 de ani, Cojocaru și-a relansat cariera la Viitorul, după ce n-a prins vreun meci pentru Crotone, Frosinone și Apollon Limassol.

Ispas Cojocaru i-a atacat și pe cei care au criticat selecționarea portarului la naționala României: Valentin, împrumutat în sezonul trecut la FC Voluntari, are o singură prezență la prima reprezentativă, pe vremea când antrenor era germanul Daum.

Valentin Cojocaru, apărat de tatăl său: „Spuneau că e terminat Cojocaru! N-a fost chiar așa”

„Atunci când Valentin s-a întors din Italia, un fost mare portar spunea “Cojocaru e terminat”. Ei bine, uite că nu a fost chiar așa. Știu foarte multe lucruri, încerc să mă abțin. Au trimis italienilor poze indecente cu femei goale care urmau sa ajungă în paturile lor, dacă nu îl băgau să joace. Pentru un părinte este foarte greu de suportat, noi ne-am consumat enorm, chiar mai mult decât el. Valentin și-a văzut de drumul lui, nu a băgat în seamă șicanele, răutățile, piedicile”, a mărturisit Ispas Cojocaru, conform playsport.ro.

Ispas Cojocaru, atac dur la adresa „trompetelor de serviciu!”

Fostul arbitru și-a adus aminte și de modul în care a ratat Valentin Cojocaru convocarea la naționala României, sub comanda lui Mirel Rădoi: „Eu trăiesc la intensitate uriașă orice pas pe care fiul meu îl face în carieră. Până acum a fost o singură dată la echipa națională, în mandatul lui Daum. A venit mai apoi convocarea actului selecționer, iar Valentin a fost atât de fericit că Mirel Rădoi îl ia în calcul.

Din păcate, nu s-a putut prezenta pentru că a avut ghinionul să fie testat pozitiv cu coronavirus. Revenind la convocarea lui Daum, îmi amintesc cum trompetele de serviciu au ieșit la TV și se întrebau ce caută fiul meu la echipa națională. Vreau să le aduc aminte acestor oameni că fiul meu a fost titular la toate loturile naționale de juniori, inclusiv la cel de tineret. A jucat cu FCSB în Youth League și Champions League, a fost portarul titular al sezonului respectiv”.

cojocaru Cojocaru Daum Cojocaru Itali Cojocaru Romania Cojocaru tata